După ce în spaţiul public a circulat un document care imită un ordin de ministru şi care se referă la reluarea cursurilor în unităţile de învăţământ, Ministerul Educaţiei precizează că structura anului şcolar 2019/2020 nu a fost modificată, iar acel document este un fals.
„Vă informăm că informaţiile şi documentul puse în circulaţie astăzi, 1 aprilie, în spaţiul public, potrivit cărora structura anului şcolar 2019-2020 a fost modificată, sunt false! Vă rugăm să vă informaţi doar din surse oficiale şi vă asigurăm că Ministerul Educaţiei şi Cercetării va informa în mod oficial în legătură cu deciziile ce urmează a fi luate”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Educației.
Deciziile cu privire la reluarea cursurilor vor fi luate in functie de evoluţia pandemiei generate de coronavirus/COVID-19 si vor fi comunicate de reprezentatii ministerului pe canale oficiale.
În documentul la care se face referire, redactat în mod similar unui ordin de ministru, se arată că din 6 aprilie s-ar relua cursurile şcolare, fiind prezentate şi măsuri pentru respectarea distanţării sociale în clase.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării va formula denunţ penal pentru ca organele abilitate să identifice persoanele care se fac vinovate de distribuirea în spaţiul public a unor înscrisuri false care au rolul de a genera confuzii.
Lasa un comentariu