Ortografia

Prin definiție, ortografia reprezintă un ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a unei limbi; aplicarea practică a acestor reguli.

Mai detaliat, ortografia este un ansamblu de scrierea corectă a cuvintelor unei limbi; aplicarea practică a acestor reguli. Există două tipuri principale de ortografie: ortografie fonetică, atunci când scrierea redă pronunțarea limbii literare, și ortografie etimologică, atunci când scrierea reflectă aspectul mai vechi al cuvintelor, mult depășit de pronunțare (de ex. în limbile franceză și engleză). Ortografia limbii române este în general fonetică; începând din 1860, când s-a introdus scrierea oficială cu litere latine, au existat numeroase sisteme ortografice, care oglindesc disputele dintre reprezentanții curentului fonetic și al celui etimologic. Actuala o. se bazează, în cea mai mare parte, pe principiul fonetic sau fonematic, a cărui aplicare este limitată uneori de principiile gramaticale sau de principiul etimologic, care impune excepții în scrierea unor cuvinte vechi și a unor neologisme.

Conform Wikipedia, Ortografie este un termen lingvistic care se referă la modul corect de utilizare al unui anumit sistem de scriere pentru a redacta texte într-o anumită limbă. Dacă pentru o aceeași limbă sunt folosite mai multe sisteme de scriere, pot exista multiple forme de ortografie. Cuvântul ortografie este derivat din greacă, fiind un cuvânt compus din ὀρθός = orthós („corect”) și γράφειν = gráphein („a scrie”). Ortografia este un domeniu distinct față de tipografie.

Ortografia descrie și definește un grup de simboluri, care se numesc grafeme și diacritice, respectiv regulile după care acestea sunt folosite pentru a scrie corect. În funcție de sistemul de scriere, aceste reguli pot include reguli de punctuație, despărțire în silabe, corectitudinea scrierii și utilizarea capitalizării.