1 Decembrie este ziua naţională a României şi marchează un eveniment istoric foarte important: unirea Transilvaniei cu România, în anul 1918.
În fiecare an, pe 1 Decembrie, românii din toate colțurile țării și din străinătate sărbătoresc ziua națională, iar în multe locuri din țară sunt organizate parade militare și festivități pentru a marca acest moment important din istoria țării noastre.
Ziua de 1 Decembrie a fost adoptată că ziua națională a României în anul 1990, după înlăturarea regimului comunist.
Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din Ardeal și Banat, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.
Textul rezoluției a fost citit de politicianul Vasile Godiș și sună în acest fel: „Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.”
Legea Unirii a fost ratificată prin decret de lege, la 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinad, fiind votată de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1918.
Astfel, ziua de 1 Decembrie 1918 încununează lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională şi marchează momentul creării României Mari.
Lasa un comentariu