Într-o zi, leul, regele animalelor, se ocupa să le ofere animalelor din pădure câte o funcţie.
Ghepardul a fost numit Comandantul Armatei pentru că este ager şi aleargă cel mai repede. Înţeleptul elefant a fost numit Prim-Ministru. Aproape de finalul zilei toate animalele primiseră câte o funcţie.
La final, au rămas doar iepurele, ţestoasa şi măgăruşul.
Când au auzit aşa ceva, celelalte animale au început să râdă. Zebra a spus:
„Iepurele se sperie imediat, iar ţestoasa se mişcă foarte încet. Măgarul este cam prostuţ! Ei nu pot primi nicio funcţie la Curtea Regală a leului.”
Dar leul s-a îndreptat spre animalele care erau de faţă şi spune:
„Nu, prieteni! Nu îi mai necăjiţi. Toate animalele sunt diferite şi fiecare are calităţile sale. Iepurele poate fi mesagerul nostru pentru că aleargă repede. Ţestoasa se poate ascunde şi poate supraveghea graniţa. Vocea puternică a măgarului poate fi folosită ca alarmă. Trebuie să învăţăm să ne respectăm reciproc.”
Şi în acest fel, toate animalele din pădure au mai învăţat o nouă lecţie de viaţă în acea zi.
Lasa un comentariu