Odată că niciodată, trăia într-o pădure frumoasă un iepure, care toată ziua stătea ascuns în vizuina sa. Iepurașul era foarte rușinos și fricos și nu prea ieșea pe afară.
Se temea de orice, de întuneric, de sunete, chiar și de foșnetul frunzelor. Într-o zi, când a ieșit din ascunzătoarea sa s-a auzit o bubuitură puternică, încât s-a speriat și a rupt-o la fugă în căutarea unui loc în care să se ascundă.
Tot alergând disperat prin pădure, iepurele a ajuns în preajma unei bălți. Acolo, câteva broscuțe se jucau vesele și nestingherite pe frunzele de nufăr. Dar cum l-au văzut, broscuțele au sărit imediat în apă, de spaimă. Veselia lor de până atunci s-a transformat în frică.
Atunci când a văzut că și broscuțele s-au speriat, iepurele a înțeles că nu este singurul care se teme. Fusese prima dată când reușise și el să sperie pe cineva, dar nu făcuse acest lucru cu intenție.
Din acea zi, iepurașul și-a promis să fie mai curajos și să nu o mai rupă la fugă imediat ce aude cel mai mic zgomot. Pentru orice problema există o soluție, iar grija și spaima nu sunt niciodată prietene bune.
În final, iepurașul și broscuțele s-au împrietenit și au început să se joace veseli în jurul bălții. Broscuțele i-au promis atunci noului lor prieten că ele îl vor ajuta să își depășească de acum înainte toate temerile.
Lasa un comentariu