Ghiocelul

Prima floare răsărită
pe un petic de pământ,
mic şi-obraznic, ghiocelul
sta mereu
cu nasu-n vânt.Singurel cât ţine ziua,
tot îl mai treceau fiori
c-ar putea să dea cu ochii,
cum, necum,
de alte flori.

Nu avea, ca să se ştie,
nevoie de companie!

Mai degrabă-n cap să-i cadă,
reci ca el, flori de zăpadă!

Vreţi să ştiţi ce s-a-ntâmplat?
Ghiocelul fu-ngropat,
după doar o zi de viaţă,
într-un mic sicriu
de gheaţă.

Mai târziu, e-adevărat,
soarele l-a înviat,
dar, de-atunci, parcă de frică,
ochii nici nu-i
mai ridică…

Unii spun că, într-o zi,
c-o brânduşă se-nsoţi

şi că, lucru curios,
deveni foarte
sfios…