Cartea, de Ion Horea

Între munţi
Şi-ntre câmpii
Între pluguri
Şi mistrii
Cartea mea,
Ce poţi să fii?
În grădină,
O albină.
Pe ogoare,
Spic şi floare.
În pădure,
Mugure.
Şi pe dealuri,
Strugure.
Iarna,
Câmpul de zăpadă,
Vara
Toată o livadă.
Şi pe ape,
Nufăr parcă,
De nu,
Trestie şi barcă.
Iar în casă
Stai pe masă
Ca o pasăre frumoasă.
Un copil
Te-a răsfoit:
I-ai cântat
Şi i-ai şoptit.
O fetiţă te-a închis,
Tu i te-ai deschis în vis.
Cin’ ţi-a dat
Şi ţi-a făcut
Chipul tău
De l-anceput,
Cu peniţă
Şi penel
Zugrăvită-n fel şi fel?
Cin’ te mână
Şi te ştie,
Ca pe-un strop
De apă vie?
O întreb, şi cartea tace
Numai foile-şi desface
Şi-mi arată lung, afară,
Frumuseţile din ţară.