Pe cealaltă latură a pământului se povesteşte că ar fi o ţară ciudată. La şase ceasuri depărtare de Nu – ştiu – ce, se află minunatul oraş Nicăieri, unde totul este altfel decât la noi. Străzile sunt pavate cu clătite; casele – clădite din pesmeţi, tencuite cu smântână sau miere şi-acoperite cu plăcinte. Tocurile şi zăbrelele ferestrelor sunt din cârnaţi, uşile din slănină, iar munţii din împrejurimi numai şi numai din cozonaci umpluţi cu migdale şi cu stafide. Măceşul şi sălciile sunt pline de cele mai alese dulciuri şi pomii din grădină, încărcaţi cu fructele cele mai gustoase.
Pe-acolo ploaia cade sub formă de vin, ninge cu zahăr. În râuri nu curge apă, ci numai lapte şi miere.
Pe deasupra, nu se vede nicăieri murdărie, după cum nu sunt purici, ploşniţe, şerpi veninoşi sau buruieni otrăvitoare. Nu există hoţi sau puşcării. De fapt, nu se pomeneşte nimic din ceea ce poate face, uneori pe la noi, viaţa urâtă. Ci totul este orânduit pentru plăcerea veşnică şi nestingherită a omului.
În fiecare zi este duminică. N-ai de făcut altceva decât să mănânci, să bei, să dormi şi să fii întotdeauna vesel. Dar nici măcar mâncatul sau băutul nu înseamnă vreo greutate. Porumbeii şi puii, grăsunii, iepurii de casă şi vânatul umblă ori zboară pretutindeni, gata fierţi sau prăjiţi, implorându-te să-i mînânci. Fiecare poartă, de altminteri, câte un cuţit în spate. N-ai decât să tai din ce şi cât îţi place. Laptele, mierea şi vinul curg peste tot. Şi trebuie numai să deschizi gura şi să torni cât vrei. Ei, ce ziceţi de o asemenea viaţă?
V-ar plăcea să locuiţi acolo?
1 comentariu