M-am aplecat asupră-le şi m-am uitat jur-împrejur: ei, bine, nu era nimeni! Ba nu: pe o floare se afla o albină pornita de cum a dat soarele, cu hărnicie, la cules. Dar nu cred ca albiniţa aceea mică, care zumzăia din aripioare, să fi inţepat trandafirul. Dimpotrivă, părea să-l mângâie.
Nu i-am spus nimica bunicii. Seara însă, cand udam împreună cu ea florile – şi trebuie să ştiţi că toate florile ne mulţumeau făcându-se din ce în ce mai frumoase – am cercetat trandafirii din nou, cu luare-aminte. Nu mai aveau lacrimi, deşi tot am mai văzut albine hărnicind prin preajmă-le.
I-am povestit totul bunicii, arătându-i nedumerirea mea, cerându-i să-mi spună de ce anume să fi plâns în dimineaţa aceea trandafirii. Bunica a zâmbit:
– Trandafirii, ca toate celelalte flori ale grădinii, nu plâng, bobiţele acelea mici, pe care le-am văzut eu scăpărând pe petale, aidoma unor nestemate, nu erau lacrimi, ci rouă. Vara şi toamna, n dimineţile însorite şi calde, trandafirii se împodobesc cu rouă, arătându-şi astfel prospeţimea florilor şi căutând să atragă prin aceasta către ei cât mai multe albine sau fluturi. …
Va să zica şi florile vor să pară cât mai frumoase şi mai îmbietoare, spălându-şi obrajii după o noapte de somn!
Mie-mi pare… pierdere de timp
Este minunat !!! M-a inspirat !!! :* – Cea mai tareeeee !!! 😉 Aylin !!!
este foarte frumoasa m-a ajutat mult