Iepurele nu îndrăznea să se apropie de pădure ca să mănânce ierburi fragede şi gustoase care creşteau pe acolo.
„De bună seamă, lupul vrea să mă mănânce, ca să se răzbune pentru că am râs odată de el”, îşi zicea urecheatul. De frică, iepurele şedea mai mult la câmpie, tot rozând iarba aţoasă şi fără gust.
După câtva timp se gândi:”Poate că lupul a uitat că am râs de el. Poate că nu e supărat.”
S-a îndreptat spre pădure ca să mănânce ierburile fragede care creşteau la umbra copacilor. Lupul îl lăsă să se apropie. Şedea cu ochii închişi şi se prefăcea că nu l-a observat.
Iepurele se lăsă păcălit şi îşi văzu de treabă fără grijă. Dar într-o clipă, lupul îl înhăţă şi-l duse ca să-l mănânce. Dorea însă mai întâi să-l sperie şi mormăia mereu: Hu! Hu!
Iepurele nu mai putea de frică, dar nu vroia să arate. „Dacă lupul ar deschide gura, aş putea să scap, gândi el.” De aceea zise tare:
– Câtă vreme vei mormăi ” hu, hu, hu”, nu mi-e frică. Dar dacă vei zice „hau, hau, hau”, ei, atunci, într-adevăr îmi va fi teamă…
Lupul se grăbi să deschidă gura mare şi să strige: hau! hau! hau!
Atunci îl scăpă pe iepure din gură. Acesta sări iute în iarbă şi, înainte de a o zbughi, râse:
– Prostule, să mai spui şi altădată „hau, hau”, când vei avea prada în gură.
Apoi o luă la sănătoasa cât îl ţineau picioarele.
ASTA VREA SA ZICA.
Nu-i asa,copii?
Ce amuzant a fost când iepurele la păcălit pe lup