Unde a zburat randunica, de Titel Constantinescu

Când s-a trezit Cip-Cirip, un vânt rece bătea, care legana frunzele copacilor şi tufele măcieşilor…
Soarele nici nu răsărise înca şi vrăbiuta Cip-Cirip îşi luă zborul spre prietena ei, rândunica:
„O să zburăm amândouă, pâna la iaz şi o să facem baie împreună”, se gândea pe drum vrăbiuţa, bucuroasă. „Ea în apă, eu în nisip”.Căsuţa rândunicii era sub streaşina unei case, sus, sus de tot!
Cip-cirip-cirip! făcu vrăbiuţa, ceea ce pe limba vrăbiilor însemna:
„Vecinica,
Rândunică
Ieşi afară
Surioară…
Nu-i nici cald şi nu-i nici soare,
Dar e bine de plimbare…”

A stat vrăbiuţa, a mai strigat odată, de doua ori, apoi, sfâr… a zburat spre pădure.
Frunzele copacilor începuseră să se îngălbenească şi firele de iarbă nu mai erau verzi. Vrăbiuţa simţea că e mai frig decât ieri, dar nu prea înţelegea de ce…
Şi cum zbura ea, aşa, mai aproape de pământ, numai ce-o văzu pe furnică. Aceasta ducea spre un muşuroi un miez de pâine mai mare decât două furnici la un loc!
Vrăbiuţa se apropie de ea şi ciripi:
„Cip-cirip, soră furnică,
N-ai vazut pe rândunica?”

Dar furnica îi răspunse fără să se oprească din drum:
— N-am văzut-o, n-am vazut-o… Du-te şi întreabă-l pe bursuc… Eu n-am timp să mă uit după rândunică. Acum îmi fac provizii de iarnă…

Vrăbiuţa zbură mai repede, pâna ce îl întâlni pe moş Bursuc. Abia ducea în gură o ramură cu frunze roşioare, ca arama. Se pregătea să-şi facă culcuşul.
Vrăbiuţa se opri pe un fir de măcieş.
„Moş Bursuc, n-ai vazut
Vecinica,
Rândunica
Pe aici a trecut?”

Dar bursucul n-o văzuse pe rândunică, şi-i păru rău că n-o putea ajuta pe vrăbiuţa.

Si iar zbură vrăbiuţa, mai departe. În poiană, întâlni o sopârlă.
—  N-ai văzut-o pe rândunică?… întrebă ea.
Dar nici şopârla n-o văzuse şi îi răspunse repede:
—  N-am văzut-o, n-am văzut-o. N-am avut timp… Toată dimineaţa am căutat o piatră mai mare, sub care să dorm toată iarna… În sfârşit, am găsit una!
Sopârla a plecat spre noul ei culcuş, iar vrăbiuţa a zbu­rat pâna la iaz la prietena ei broscuţa.

Sălciile de pe mal îşi scuturaseră toate frunzele, iar nuferii nu se mai vedeau deloc.
Vrăbiuţa se opri lânga malul lacului şi strigă:
„Hai, broscuţă Oac-oac-oac,
Ieşi acum puţin din lac!
Cip ci-rip-cip-cirip…”

Si iată că broscuţa ieşi la mal…
—  Bună ziua, broscuţă! ciripi vrăbiuţa. N-ai văzut pe rândunica? o caut de azi dimineată.
—  Nu, n-am văzut-o! răspunse broscuţa. Oac-Oac! Mi-am făcut o căsuţă în nămolul din fundul lacului. E aşa de cald acolo! O să dorm toată iarna. Dar ce se aude? în­trebă broscuţa…
—  Ia te uită, nişte păsări! N-o fi şi prietena noastra, rândunica?
—  Ba da, şi eu sunt, răspunse rândunica. Şi coborî lânga ele.
—  Dar unde ai fost pâna acum? întrebă vrăbiuţa… Te-am căutat peste tot şi nu te-am găsit.
—  Am stat de vorba cu alte rândunici, pe nişte fire de telegraf şi ne-am făcut planul de drum.
—  Cum? de ce plecaţi? — întrebară broscuţa şi vrăbiuţa.
—  N-avem ce mânca la iarnă. Aici nu mai găsim nici musculiţe, nici viermişori.
—  Dar o să mai vii? întrebă vrăbiuţa.
—  Sigur că-o să viu la primavara.

Vrăbiuţa era tare bucuroasă… se gândea cum să păzească mai bine cuibul rândunicii, pâna la primavară…
Si rândunica a plecat. S-a ridicat sus, sus de tot şi îm­preună cu celelalte rândunici, strânse în stol, au zburat mai departe spre tările calde.
Vrăbiuţa ciripi în urma rândunicii:
„Drum bun, rândunico!”
Apoi zbură repede spre cuib, ca să-l deretice, să aibă şi ea adapost peste iarnă.