Este iarnă, ce minune,
Pomi din zahăr,
De cristal,
Câmpul,
Iazul ca oglinda
Şi imensul policandru
De pe cer,
Ca pentru bal,
Luminiţele-şi aprinde..
Numai luna nu se prinde
Încă-n horă…
Animale
Fel de fel se-adună-n vale
Şi pe deal.
De prin coclauri
Ies cei mai cuminţi balauri:
Lupi şi vulpi,
Uniţi de-o vrajă,
Stând – o noapte doar –
De strajă,
Ca să poată dănţui,
Vesel,
Cine va dori…
Prin văzduh,
Zburând, ca ziua,
Păsările, îmbătate.
Din crenguţă în crenguţă,
Veveriţe deşuchiate,
Răsturnând,
De fericire,
Pudriera cu zăpadă
Peste-un iepuraş ieşit
Ţup,
Minunea să o vadă.
– Poate dau de un prieten…
A zis el, însufleţit…
– De-un prieten, rosti gândul
Şi pieri neauzit…
– De-o prietenă, mai bine…
– De-o prietenă…
– Pe mine,
Ce mă miră foarte tare…
– Ce mă miră, ce mă miră…
– Foarte tare!
– Foarte tare…
– E că luna – pe lumină! –
Nu ră…
– Nu ră…
– Nu răsare…
Dar, când luna răsări,
Colo, lângă o vâlcea,
Iepuraşul o zbughi,
Urmărit, brrr, de ceva
Imens,
Negru
Şi cu coarne,
Gata, gata să-l răstoarne,
Ca pe-un bulgăre.
Ce zic?
Căzu singur,
Cât de mic
Şi de speriat, se pare,
Fu de umbra-i;
Arătare,
Ce-l lăsă fără suflare…
Când stăpânul nu-i acasă
1 comentariu