Coliba iepurașului, de Octavian Capita

Au fost odată o vulpe și un iepuraș. Vulpea avea o colibă scobită în gheață, iar iepurașul o colibă din coajă de tei. Vulpea îl tot sâcâia pe iepuraș:
– Coliba mea e luminoasă, iar a ta e întunecoasă. A mea e luminoasă, iar a ta e întunecoasă!
Dar a venit vara și coliba vulpii s-a topit. Ea s-a rugat atunci de iepuraș:
– Iepurașule, lasă-mă să stau măcar în curtea ta!
– Nu vreau, vulpeo, fiindca m-ai sâcâit toată iarna!
Dar vulpea nu s-a lăsat și până la urmă iepurașul s-a înduplecat și i-a dat drumul în curte.
A doua zi, vulpea s-a rugat din nou:
– Iepurașule, lasă-mă să stau la tine în pridvor!
– Ba nu te las! De ce m-ai sâcâit atâta toată iarna?
Dar vulpea s-a rugat atâta până când iepurașul a lăsat-o să stea în pridvor.
A treia zi, iar a spus vulpea:
– Dă-mi drumul în coliba ta, iepurașule!
– Nu vreau și pace! prea mult m-ai sâcâit!
Dar vulpea nu s-a lasăt și, pâna la urmă, iepurașul a lăsat-o să intre în colibă. Vulpea s-a așezat pe laviță, iar iepurașul pe cuptor. A patra zi, vulpea iar începe.
– Iepurașule dragă, lasă-mă să stau lânga tine pe cuptor.
– Nu, nu te las, fiindca m-ai sâcâit atâta.
Dar vulpea nu i-a dat pace iepurașului pâna n-a lăsat-o să vină pe cuptor lânga el. A mai trecut o zi-două și vulpea s-a apucat să gonească iepurașul din colibă.
– Ieși afară, urechiatule, n-am poftă să mai locuiesc cu tine!
Și pâna la urmă l-a dat afară.

Plânge iepurașul și se jelește și își ștergea șiroaiele de lacrimi cu lăbuța. Niște câini care treceau pe acolo îl zăresc și-l întreabă:
– Hau, hau, hau. De ce plângi, iepurașule?
– Cum să nu plâng, dragii mei? Am avut o colibă din coajă de tei, iar vulpea una de gheață. Primavara, coliba vulpii s-a topit. Vulpea s-a rugat atunci s-o primesc în coliba mea și acum uite că m-a gonit.
– Nu mai plânge, iepurașule, că o scoatem noi.
– Mi-e că n-o să puteți!
– Ba o să vezi și tu!
Câinii s-au apropiat de colibă:
– Hau, hau, hau! Ieși afară, vulpe vicleană! Dar vulpea le-a răspuns de pe cuptor:
– Când m-oi înfuria și m-oi arăta, fărâme vă fac și vă viu de hac!
Câinii s-au speriat și au fugit. Iepurșul plânge iarăși cu lacrimi amare.

Pe lânga el trece un lup:
– De ce plângi, iepurșule?
– Cum să nu plâng, lupule? Am avut o colibă din coajă de tei, iar vulpea una de gheață. Primăvara, coliba vulpii s-a topit. Vulpea s-a rugat atunci s-o primesc în coliba mea și acum uite că m-a gonit.
– Lasă ca mă duc indată s-o gonesc.
– N-o s-o poți goni. Au încercat și câinii s-o gonească, dar n-au izbutit. Nici tu n-o poți goni.
– Ba da, ai să vezi, am s-o gonesc.
A sosit lupul în fața colibei și a început să urle furios:
– Uuuu, uuuu… Ieși afara, vulpe vicleană! Dar vulpea i-a răspuns de pe cuptor:
– Când m-oi înfuria și m-oi arăta
Fărâme vă fac și vă viu de hac!
Lupul s-a speriat și a fugit. Iar iepurașul plânge și tot plânge.

Iată că vine un urs bătrân.
– De ce plângi, iepurașule?
– Cum să nu plâng, ursule? Am avut o colibă din coajă de tei, iar vulpea una de gheață. Primăvara, coliba vulpii s-a topit. Vulpea s-a rugat atunci s-o primesc în coliba mea și acum uite că m-a gonit.
– Nu mai plânge, iepurașule – spune ursul – că o gonesc eu acuși.
– Ba n-o s-o gonești. Au încercat și câinii, și lupul și n-au putut s-o gonească. Nici tu n-o să poți.
– Ba o să pot.
Și a pornit ursul spre coliba mormăind:
– Morrr… morrr… Ieși afară, vulpe vicleană! Dar vulpea i-a răspuns de pe cuptor:
– Când m-oi înfuria și m-oi arăta
Fărame vă fac și vă viu de hac!
S-a speriat cumătrul Urs și a șters-o prin pădure. Iepurașul iar plânge și se căiește.

Trece un cocoș pe drum cu o coasă pe spate.
– Cu-cu-rigu! Iepurașule, de ce plângi tu?
– Cum să nu plâng, cocoșule? Am avut o colibă din coajă de tei, iar vulpea una de gheață. Primăvara, coliba vulpii s-a topit, vulpea s-a rugat atunci s-o primesc în coliba mea și acum uite că m-a gonit.
– Nu mai plânge, iepurașule, că-ți scot vulpea din casă.
– Ba n-o să izbutești. Au încercat și câinii, și lupul, și ursul și n-au putut s-o gonească, nici tu n-o să poți face nimic.
– Lasă pe mine.
A pornit cocoșul spre colibă:
– Cucurigu! sunt cocoș cu pinten roș. Pe umăr țin coasa, vulpea ticăloasă, s-o gonesc din casă!
Vulpea aude și o cam sfeclește.
– Iacă ma îmbrac… zice ea. Dar cocoșul nu se lasă:
– Cucurigu! sunt cocoș cu pinten roș. Pe umăr șin coasa, vulpea ticăloasă, s-o gonesc din casă!
Vulpea se bâlbâie:
– Îmi pun șuba.
Cocoșul cânta a treia oară:
– Cucurigu! sunt cocoș cu pinten roș. Pe umăr țin coasa, vulpea ticaloasă, s-o gonesc din casă!
S-a speriat vulpea din cale-afară, a coborât de pe cuptor și a luat-o la sănătoasa. Iar iepurașul și cocoșul s-au mutat împreună și au dus-o împărătește, și dacă n-au murit, mai trăiesc și astazi.