Noaptea de 5 spre 6 decembrie este încărcată de bucurie şi emoţie, pentru că Moş Nicolae trece pe la fiecare fereastră şi umple ghetuțele cu dulciuri şi alte daruri. Dacă pe Moş Crăciun îl cunoaştem cu toţii şi chiar am avut ocazia să îl şi întâlnim, Moş Nicolae nu se lasă văzut, deși iși face simțită prezența în fiecare an.
Moş Nicolae este cel care dă startul lunii cadourilor, cea mai aşteptată perioadă a anului atât de către cei mici, cât şi de cei mari.
Şi dacă tot nu se lasă văzut, dar din fericire nu uită să ne viziteze an de an, atunci este interesat să îi cunoaştem povestea lui Moş Nicolae şi de ce a fost el ales să ducă daruri în noaptea de Sfântul Nicolae.
De-a lungul timpului au existat mai multe poveşti despre Sfântul Nicolae şi toate vorbeau despre faptele bune pe care acesta le-a făcut pentru a-i ajuta pe cei sărmani. Cea mai cunoscută legendă este aceea a fetelor sărace cărora Moş Nicolae le-a oferit un ajutor nesperat, încât acestea au ajuns să se mărite şi să îşi împlinească visul de a avea familiile lor.
Cele trei surori trăiau împreună cu tatăl lor şi erau atât de săraci că nu aveau nici ce mânca, cât despre măritiş nici nu încăpea vorba. Situaţia materială era foarte importantă în acele vremuri şi pentru că fetele nu aveau zestre niciun bărbat nu voia să le ia de nevastă.
Se spune că atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritişului, Nicolae a lăsat noaptea, la uşa casei lor, un săculeţ cu aur. Povestea s-a repetat întocmai şi când a venit vremea de măritiş pentru cea de a doua fată. Cînd i-a venit vremea şi celei mai mici dintre surori, tatăl a vrut să afle cine era binefăcătorul fiicelor sale. În noaptea cu pricina, acesta a stat de pază şi l-a văzut pe Nicolae cum a lăsat săculeţul cu aur.
Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului prin hornul casei, într-o şosetă pusă la uscat de fiica cea mică. Aşa a apărut şi obiceiul de a agăţa şosetele de şemineu, după care acestea au fost înlocuite cu ghetuţele puse la geam sau la uşă.
Tatăl a aflat că Nicolae era cel care le oferea aceste daruri generoase fiicelor sale şi chiar dacă Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, acesta nu a putut fi ţinut.
De atunci, oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Nicolae pentru el.
Minunile nu s-au oprit aici. Nicolae a continuat să-şi ajute semenii, dar întotdeauna a încercat să o facă în secret, la fel ca și acum, când Moş Nicolae ne lasă cadourile în ghetuțe, dar dispare fără să fie văzut. Chiar şi aşa Moş Nicolae este aşteptat cu nerăbdare și iubit de toţi copiii.
Lasa un comentariu