Ce e bine să știi?

Am distribuit mai devreme pe pagina noastră de Facebook știrea asta. Și e drept că merită o discuție sănătoasă și știrea în sine, dar deocamdată mă macină unul dintre comentariile de acolo. În esență, cineva ne spune că nu toată lumea trebuie să știe de toate (”unui student la Politehnică nu cred ca îi trebuie comentarii și citate de autori sau să știe toată flora și fauna”). Poate că asta nu m-ar fi instigat la procesare atât de mult dacă n-aș fi descoperit recent (cu ocazia lepșelor cu lecturi) că sunt omuleți care cred, de exemplu, că beletristica e o pierdere completă de timp și că nu faci altceva decât să-ți umpli mintea cu prostii inutile în loc să citești o carte de specialitate, pe nișa ta, și să devii mai bun la ceea ce faci.

Inevitabil, mi-am amintit de ceva ce cred că v-am mai povestit, dar am să mai scriu o dată despre asta, pentru că și acum mi se pare o abordare foarte sănătoasă. Înainte de a începe clasa a IX-a, noi, bobocii, alături de părinți, am fost invitați în sala de lectură a liceului și cel care urma să-mi fie profesor de fizică ne-a spus că perspectiva lor e cam așa: în primii doi ani de liceu e important să înveți de toate, în principiu ca să-ți dai seama ce-ți place și la ce te-ai putea pricepe, iar în următorii doi ani ești liber să te specializezi, deci să pui mai mult accent pe materiile care ți-ar trebui mai departe la admitere etc. și s-o lași mai moale cu ce nu intră în prioritățile tale. Bine, între noi fie vorba, au fost destui profesori care n-au prea înțeles asta (sau, nu știu, poate ei n-au aderat la politica asta) și, în plus, în 2006, când am terminat eu liceul, se renunțase deja (din păcate) la examenul de admitere la multe facultăți și cam deveniseră importante mediile mari pe toată linia. În plus, eu am făcut mate-info și acolo chiar se fac de toate, dar am fost mereu recunoscătoare pentru asta, căci a fost o oportunitate grozavă de asimilare complexă și de dezvoltare sănătoasă a culturii generale.

Totuși, e drept, pe măsură ce înaintezi în viață, e musai să te specializezi și e nevoie de multă muncă până să devii cu adevărat priceput pe o anumită nișă. Însă mi se pare complet nefericit să nu mai vezi nimic altceva pe lângă domeniul tău. Poate că am eu noroc să mă învârt, profesional, într-un domeniu care mă obligă să fac cercetare frecvent pe subiecte foarte diferite și, pe lângă asta, să am și un nucleu stabil pe care să-l tot îmbogățesc. Apoi, se vede și din lista mea cu lecturi marcante că cele mai recente se leagă de interesele mele profesionale. Dar mă încăpățânez constant să-mi mai fac timp și pentru beletristică. De ce? Pentru că e o formă de relaxare, poate chiar de evadare din când în când. Și nu, beletristica nu e inutilă. Simplul fapt că afli un cuvânt nou dintr-un roman sau că te face curios să cauți mai multe informații despre un oraș ori o personalitate istorică etc. e sigur un câștig (asta fără să pun la socoteală că e o oportunitate minunată pentru defulare).

Cred cu tărie că lecturile multidisciplinare sunt esențiale pe tot parcursul vieții, pentru că informațiile variate se potențează reciproc și se leagă frumos într-un fundament care devine mereu bază sănătoasă pentru mai mult. Am mai scris și că sunt convinsă că sistemul actual de învățământ e depășit, pentru că pune prea mult accent pe asimilare într-o lume în care informația e extraordinar de ușor accesibilă. Dar nici n-ai cum să crești fără să asimilezi nimic. De pildă, gândiți-vă că exact în acest moment vă despart, probabil, câteva minute (poate doar secunde?) și câteva click-uri de un tratat de nanotehnologie. Dar ați înțelege ceva de acolo?

PS: Titlul a fost ales intenționat în termeni de ”ce e bine să știi” în detrimentul lui ”ce trebuie să știi”. Nu cred în trebuie absolut și știu bine că toți avem nevoi, preferințe, tendințe și scopuri foarte, foarte diferite. Iar ca să revin și la ideea inițială, sigur, poate că politehnistului nu-i trebuie să știe ”flora sau fauna”, dar s-ar putea să nu-i strice dacă citește câte ceva și despre ele.