Complementul

Complementul este partea secundară de propoziţie care determină un verb (a construi o casă, a se spăla pe mâini), un adjectiv (creatorul automobilului), un adverb (aproape de serviciu) sau o interjecţie predicativă. Complementul răspunde la întrebările: pe cine?, ce?, pentru cine?, pentru ce?, de unde?, până unde?, încotro?, la cine?, la ce?, despre cine?, despre ce?, unde?, când?, de când?, până când?, cât timp?, cum?, în ce fel?

În limba română există două categorii de complemente:

• complemente necircumstanţiale
  • complementul direct;
  • complementul indirect;
  • complementul de agent;
• complemente circumstanţiale
  • complementul circumstanțial de loc;
  • complementul circumstanțial de timp;
  • complementul circumstanțial de mod;
  • complementul circumstanțial de cauză;
  • complementul circumstanțial de scop;
  • complementul circumstanțial condiţional;
  • complementul circumstanțial consecutiv;
  • complementul circumstanțial concesiv;
  • complementul circumstanțial opoziţional;
  • complementul circumstanțial cumulativ;
  • complementul circumstanțial de excepţie;
  • complementul circumstanțial sociativ;
  • complementul circumstanțial instrumental.