Cazul genitiv este un caz al declinării cu funcția sintactică fundamentală de atribut (uneori nume predicativ, complement direct sau circumstanțial) care exprimă apartenența, posesiunea, dependența etc și răspunde la una din întrebările: al cui?, a cui?, ai cui?, ale cui?
Genitivul substantivelor este cazul care subordonează un nume faţă de un alt termen regent. Exemple: casa bătrânilor, limbile ceasului, pisica vecinului, tinerii neamului.
Genitivul se poate exprima cu ajutorul:
- articolul substantival hotărât. Exemple: caietul elevului, mâncarea cățelului, cartea colegului;
- articolul substantival nehotărât. Exemple: caietul unui elev, mâncarea unui cățel, cartea unui coleg;
- desinenţa substantivelor şi adjectivelor feminine. Exemple: caietul unei colege silitoare, aripa unei albine harnice;
- articolul genitival folosit pentru a marca genitivul diferenţiindu-l de dativ. Exemple: un caiet al unui elevul, o pagină a unei cărți.
La substantiv şi la părţile de vorbire folosite cu valoare substantivală, genitivul este unul dintre cazurile care se poate construi cu prepoziţie sau fără prepoziţie.
Genitivul este întotdeauna cerut de
- prepoziţiile primare: asupra, contra
- prepoziţiile formate prin conversia altor părţi de vorbire: dedesubtul, dinaintea, împotriva, dinapoia, dindărătul, împrejurul
- locuţiunile prepoziţionale al căror ultim element este un substantiv articulat hotărât (-l, -a): în dreptul, în mijlocul, în timpul, în vremea, la începutul, din cauza, în ciuda, cu ajutorul, în privinţa, în afara, cu excepţia
Cum este corect: „modul de utilizare a sumelor” sau „modul de utilizare al sumelor?”
Totul pleacă de la cine pe cine determină. Având în vedere că în acest context substantivul utilizare se referă la sume, varianta corectă ar fi prima: modul de utilizare a sumelor
:)) întocmai ca nu ne legam de „utilizare” ci se „modul”. Prin urmare , varianta corecta este fără doar și poate : modul de utilizare al sumelor. !!!
Mulţumesc!
Dar despre „domeniul de aplicare a proiectului” vs. „domeniul de aplicare al proiectului” cum consideraţi că este corect?
Va rog, cum este corect: „Domeniul scenei si filmului” sau „Domeniul scenei si al filmului”? La fel, cum este corect: „Oameni ai fabricilor și uzinelor” sau „Oameni ai fabricilor și ai uzinelor”?
salut
Buna ziua,
Gasiti corecte exprimarile de tip ” criminalul copilului” sau „agresorul omului”? Desi strict din punct de vedere strict gramatical ele par a fi corecte, totusi, utilizarea formei de genitiv a substantivelor „copilului”, respectiv „omului”, mi se pare un pic fortata, avand in vedere faptul ca nu putem vorbi despre o relatie de posesiune sau de apartenenta intre subiect si atributul care il determina. Va multumesc mult!