Gustul, auzul, mirosul, văzul şi simţul tactic – dacă ar fi să alegi care dintre ele este cel mai important, ce ai alege?
Acestea sunt cele cinci simţuri cu care fiecare dintre noi suntem înzestraţi. Chiar dacă ai fi tentat să spui că unul este mai important decât altul, în realitate toate cele cinci simţuri sunt la fel de importante, mai ales că între ele există o conexiune puternică.
Dar acum ne vom opri asupra unuia dintre cele cinci simţuri şi anume mirosul. Legat de miros există o mulţime de curiozităţi.
De exemplu, fie că realizezi sau nu, multe dintre amintirile pe care le acumulăm au legătură cu acest simț. Ai observat vreodată până acum că anumite mirosuri sau arome îţi stârnesc amintiri din trecut? Poate mirosul de cozonac îţi aminteşte de bunici sau mirosul de ploaie te duce cu gândul la vacanța de vara petrecută la ţară.
De ce se întâmplă acest lucru?
În interiorul nasului se alfă un mic “dispozitiv”, denumit ştiinţific epiteliul olfactiv. În epiteliul olfactiv se află mai mult de zece milioane de receptori de miros.
Aceşti receptori pot distinge între 10.000 de mirosuri diferite. Moleculele mici de miros trec prin nas, iar receptorii transmit mesaje la creier despre miros.
Simţul mirosului este la fel de important că celelalte simţuri ale noastre pentru că ne ajută să înţelegem ce se întâmplă în jurul nostru și chiar să facem conexiuni între anumite momente din viața noastră.
Lasa un comentariu