Greșeli de gramatică frecvente în limba română

Gramatica limbii române este dificilă spre deosebire de cea a altor limbi străine, dar cu toate acestea greşelile nu îşi au locul. Noţiunile de gramatică predate în şcoală, exerciţiul şi cărţile pe care le citeşti te pot ajuta să vorbeşti impecabil limba română.

Română este o limbă cu foarte multe forme flexionare şi nu de puţine ori pot apărea confuzii, dar o serie de greşeli pot fi puse totuşi şi pe însuşirea greşită a anumitor cuvinte sau reguli de gramatică.

Iată care sunt unele dintre cele mai frecvente greşeli în limba română:

• Aşază şi nu aşează, la persoană a III-a.
• Mi-ar plăcea şi nu mi-ar place. Aceeaşi regulă se aplică şi la alte verbe de conjugarea a II-a, adică verbele care se termină în ea (a părea, a tăcea, a şedea).
• Dintre şi nu din, pentru a separa unul sau mai multe elemente dintr-o mulţime de elemente. „Din” se foloseşte pentru o parte dintr-un întreg.
• Poate cea mai frecvenţa greşeală este confuzia dintre fi şi fii. Se scrie cu doi i numai la imperativ afirmativ (fii!), conjunctiv prezent (să fii, să nu fii) şi în cazul formei „populare” a timpului viitor – o să fii. În toate celelalte situaţii se scrie cu un singur i: a fi, să fi, nu fi, aş fi, voi fi etc.
• Voiam şi nu vroiam! „Vroiam” nu există în limba română, deşi este folosit de foarte multă lume! Cel mai probabil forma incorectă a verbului a apărut prin combinarea dintre “a vrea” şi “a voi”.
• Decât şi nu doar atunci când se foloseşte pe lângă verbele la formă negativă . „Doar” se foloseşte împreună cu verbele în forma afirmativă. Folosim „decât” numai în cazurile în care propoziţia începe cu nu.
• Datorită şi nu din cauza atunci când ne referim la un eveniment fericit, benefic, în timp ce „din cauza” exprimă un efect negativ.
• Prepoziţia “pe” este obligatorie în construcţiile care folosesc acuzativul. “Colegul pe care l-am văzut” în loc de “Colegul care l-am văzut”.
• Tu plecaseși în loc de tu plecasei. Şi aceasta este o greşeală frecventă. Forma verbului la indicativ, mai mult ca perfect, pers. a II-a sing., se construieşte cu terminaţia –seși, nu –sei (valabilă pentru pers. I sing.): plecaseși, plăcuseşi, merseseşi, coborâseşi, iubiseşi.
• Să aibă şi nu să aibe. De foarte multe ori formă verbului “a avea” este folosită greşit.
• Cunoştinţă şi nu cunoştiinţă. De multe ori “cunoştiinţă” este folosit în construcţii care se referă la o informaţie pe care o stăpâneşte cineva, la o formă de cunoaştere. În limba română cuvântul cunoştiinţă nu există, iar „cunoştinţă” este folosit atât cu sensul de informație stăpânită de cineva, cât şi cu sensul de persoană pe care o cunoşti.
• Nu merită în loc de nu se merită. Expresia „nu se merită” este greşită.