Înainte de examene sau teste este foarte important să îţi controlezi emoţiile şi anxietatea. Atunci când emoţiile îţi acaparează mintea şi corpul devine imposibil să mai poţi învăţa şi cu atât mai mult să faci faţă examenului în sine.
Chiar dacă odată cu “experienţa” de elev emoţiile se mai estompează, primele teste, teze şi examene sunt pentru cei mai mulţi nişte momente cu o încărcătură emoţională de nedescris care atrage după sine şi reacţii dintre cele mai diverse. Dacă emoţiile nu sunt ţinute în frâu se poate ajunge în situaţii de-a dreptul dramatice. Însă, emoţiile nu dispar peste noapte, ci trebuie să lucrezi cu ele cu câteva zile înainte de examen.
Respiră adânc!
Acest îndemn pe care poate l-ai mai auzit şi până acum este foarte important.
Atunci când te simţi copleşit de volumul mare de materie pe care trebuie să o înveţi şi dacă doreşti să o parcugi pe toată înainte de examen, ia o pauză. Caută un loc liniştit din casă, aşază-te şi inspiră adânc în timp ce numeri până la 5, apoi ţine-ţi respiraţia tot până numeri până la 5, apoi expiră în timp ce numeri până la 5. Fă acest exerciţiu pentru 2-3 minute. Respiraţia adâncă te va calma şi vei putea acum să gândeşti mai clar şi să înveţi mai uşor.
Această tehnică te poate ajuta şi în timpul examenului. Dacă simţi că nu mai ai inspiraţie, idei sau nu îţi mai aminteşti lucrurile pe care ştii că le-ai învăţat, respiră adânc. În felul acesta, vei putea să te concentrezi apoi asupra foii de examen şi a ceea ce ai de făcut.
Fă sport
Atunci când ai de învăţat, probabil că îţi va fi extrem de greu să întrerupi studiul pentru a face sport. Indiferent cât de greu ţi se pare să faci asta, gândeşte-te că 30 de minute de mişcare fizică pe zi reprezintă o investiţie în tine şi în studiile tale. Sportul te ajută să scapi de stres şi să poţi să te concentrezi mult mai uşor atunci când te întorci la învăţat.
Ia o pauză
Atunci când începi să înveţi, pune-ţi alarma să sune la fiecare 45 de minute şi ia o pauză. În această pauză nu te grăbi să deschizi televizorul sau să intri pe Facebook, ci ai putea mai degrabă să ieşi puţin la aer, pentru că în felul acesta vei stimula şi circulaţia sângelui.
Lasa un comentariu