Flori, flori şi iar flori, cât vezi cu ochii numai narcise care mai de care mai frumoase şi mai parfumate. Pe pajiştea de narcise ţi se oferea o privelişte minunată care încântă ochiul oricărui privitor în zilele frumoase de primăvară. Animalele care treceau pe lângă ele se opreau să le admire. Florile între ele erau foarte mândre şi se lăudau una pe cealaltă, trăind în pace şi înţelegere. Însă prin multitudinea de narcise albe şi-a făcut apariţia o floare galbenă, era tot narcisă, doar că petalele şi florile sale se deosebeau de toate celelalte prin formă şi culoare.
– Suntem cele mai frumoase flori şi multă lume vine să ne privească. Cu toate acestea floarea aceasta galbenă ne face de ruşine, spuse narcisa albă.
– Dar şi eu sunt tot o narcisă ca şi voi, nu este vina mea că sunt diferită ca şi culoare, răspunse narcisa galbenă.
– Prea puţin ne interesează pe noi că nu este vina ta, eu ştiu una şi bună, că locul tău nu e printre noi. Tare mi-aş fi dorit să nu fi răsărit, se răsti la ea o altă floare.
Sărmana narcisă galbenă îşi lăsă capul în jos şi se gândi ce poate ea să facă singură între atâtea flori care nu îi acceptă forma şi culoarea, darmite să accepte să vorbească cu ea.
Pajiştii îi dădeau târcoale o grămadă de fluturi multicolori.
– Bună ziua, florilor! spuse un fluture.
– Bună ziua, răspunse una dintre narcise.
– Ai venit să ne vezi frumuseţea? adăugă o altă narcisă.
– Aşa este, frumuseţea şi parfumul vostru ne atrag, dar floarea galbenă îi face pe mulţi dintre fraţii noştri să nu vrea să vă viziteze, răspunse un alt fluture.
– Vezi, ţi-am spus noi că prezenţa ta nu ne face niciun bine, ce bine ar fi dacă cineva te-ar lua de aici, vorbi o narcisă albă.
Într-o zi, un grup de oameni au venit să admire pajiştea. Se uitau cu toţii la întinderea de narcise, iar parfumul încântător al acestora îi determina să stea mai mult. În grup se afla şi o fetiţă care nu se mai sătura să prtivească narcisele. La un moment dat se opri direct cu ochii la floarea galbenă.
– Eşti atât de frumoasă, spuse ea, după care se îndreptă spre părinţii săi.
– Mamă, tată, o putem lua acasă? E cea mai frumoasă dintre toate. Şi pentru că vreau să o am mult timp aş dori să o luăm cu rădăcină şi să o plantăm în curtea casei noastre.
La auzul vorbelor fetiţei, mare le-a fost invidia celorlalte flori care spuseseră despre sora lor tot timpul că îi îndepărtează pe ceilalţi şi că le face de ruşine. Părinţii fetei şi-au dat acordul şi floarea galbenă, deosebită, a fost luată de pe pajişte şi mutată în grădină alături de flori de toate tipurile, mărimile şi culorile. A fost primită cu toată dragostea de către acestea şi de atunci an de an narcisa străluceşte sub privirile copilei care i-a dat şansa de a se bucura de prieteni şi de a trăi într-un loc în care este dorită şi iubită.
Lasa un comentariu