Calul nărăvaş

Ferma lui Tom era bogată în animale de toate felurile. Raţele aveau părculeţul lor, cu un loc de scăldat în el. Găinile erau răsfăţate cu un spaţiu mai mare şi cuibare pentru că ele erau cele care dădeau mai multe ouă. Alte păsări erau adunate împreună în aceeaşi curte. Vacile erau în grajd iar porcii în coteţ. Singurul animal care se plimba cât era ziua de mare prin toată ferma, pe unde îi poftea inima, era un cal pe nume Murgu. Toate animalele îl ştiau de frică pentru că mereu dădea cu copita dacă nu-i convenea ceva.

– Bună ziua, Mugurel!
– Să trăieşti, Mugurel! Erau formulele cu care animalele i se adresau.

Murgu a intrat într-o zi la găini. Le-a alergat peste tot şi, de teamă, bietele găini s-au urcat în cuibar peste ouă şi, îngrămădindu-se, au reuşit să le spargă aproape pe toate.

– Ce bine că am scăpat de furia lui! spuse o găină.

– Da, răspunse o alta, dar acum am spart ouăle, iar stăpânul nu o să fie deloc bucuros, doar ştim că abia aştepta să le culeagă.

Când a văzut, fermierul Tom s-a supărat foarte tare pe găini şi în acea zi nu le-a mai dat să mănânce.

Vacile au avut şi ele de a face cu Murgu care a intrat la ele în grajd şi le-a împins când într-o parte, când în alta, până au călcat în picioare tot fânul primit de mâncare. Nu exista în fermă un animal sau pasăre pe care murgul să nu o fi chinuit. Bietele anumale nu ştiau ce să mai facă. Doreau din toate puterile ca acest animal să părăsească ferma, dar oricât s-au gândit nu au găsit planul perfect, căci dacă dădeau greş, erau convinse că nu vor mai avea zile bune.

– Am eu o idee, spuse puiul de pisică. Eu sunt mică şi aş putea uşor să mă strecor printre picioarele lui. La cât de repede mă voi mişca cred că voi reuşi să-l zăpăcesc şi îl voi face să se sperie.

– Nu cred că este o idee bună, au spus găinile. Tocmai pentru că eşti mică, s-ar putea să nu te vadă unde eşti şi să te calce.

– Asta nu se va întâmpla, pentru că ştiu să fiu foarte rapidă, răspunse pisica. În plus, nu cred că are cineva o idee mai bună şi cu toţii ne-am săturat să suportăm toanele Murgului. Merită să încerc, eu cred că voi avea succes şi vom putea, în sfârşit, să stăm liniştite şi în pace la fermă.

Toate vietăţile din fermă s-au îngrozit la ideea pisicuţei. Erau siguri că va da greş, însă nu a putut nimeni să o oprească.

A doua zi pisicuţa şi-a pus planul în aplicare. A pornit în fugă spre cal atât de repede, încât Murgu nici nu a reuşit să-şi dea seama ce se apropie.

A început să se sperie şi sărea tot mai sus, dădea din copite în toate părţile şi, înnebunit nu putea să scape de acel lucru care i se plimba sub picioare, a luat-o la sănătoasa pe câmpul deschis.

Vacile au închis de îndată poarta fermei în urma lui pentru a se asigura că nu mai are cum să intre în caz că se întoarce. După plecarea Murgului toate vietăţile au venit să vadă dacă pisicuţa mai trăieşte. Îşi dorise atât de mult să scape de calul care îi chinuia încât a reuşit să fugă foarte repede fără a o atinge calul cu copitele. De bucurie, la fermă s-a dat o mare petrecere în cinstea micuţei pisicuţe care a scăpat pe toată lumea de teroarea calului.