A fost odată un pinguin mic, drăgălaş şi curat, gătit în fracul său strălucitor. Toată lumea pinguinilor îi admira hăinuţa argintie, luminoasă ca ziua, în partea din faţă, şi neagră, dar tot la fel de strălucitoare pe spate.
– Ce pui drăgălaş! se minuna bunica-pinguin.
– Este foarte curat şi atent cu hăinuţa sa-adăugă mătuşa-pinguin.
– Nu se murdăreşte niciodată-se lăuda şi buna sa mamă.
Micul pinguin asculta impresiile familiei sale despre sine şi se bucura nespus, ba se umfla şi în puful său moale ca zăpada.
Şi pe când doamnele pinguin serveau ceaiul, discuţia se încingea, ba de una, ba de alta, iar pinguinul Ping era tot cu ochii pe ghăinuţa sa strălucitoare.
– Ping, nu vii cu noi la joacă? întrebau verii lui, amatori de săniuş pe derdeluş.
– Nu vin! Nu vreau să mă murdăresc!
– Ping, nu vrei să ne plimbăm prin împrejurimi? îi propunea cu glas blând, aproape rugător, fratele său.
– Nu. Nu vin. Nu vreau să mă murdăresc. E mai bine în casă. Aici nu apar pericole. Nu poate să-ţi murdărească sau să-ţi rupă nimeni haina. La săniuş te poţi agăţa de un colţ de gheaţă, poţi să cazi, îţi poţi murdări hăinuţa.
– Da, dar hăinuţa se poate curăţa, căutau să-l convingă ceilalţi pinguini.
– Ei, nu mă învăţaţi voi pe mine ce să fac! Ştiu eu mai bine decât voi ce e de făcut şi ce nu e.
Duminica, când ieşeau la plimbare, Ping se aşeza frumos pe tălpile tatălui său şi acesta îl plimba, fără ca micul Ping să facă nici cel mai mic efort.
Azi aşa, mâine aşa, iată că a venit timpul ca Ping să meargă la şcoală.
În primele zile părinţii îl aduceau pe tălpile lor şi îi ţineau şi ghiozdanul.
Văzând acest lucru, colegii lui au început să-şi dea coate:
– Ce fel de pinguin este acesta?
– Nu ştie să meargă singur?
– Ne face de ruşine neamul pinguinesc!
– Poate o fi bolnav…îşi dădea cu părerea unul mai înţelept.
– Să-l întrebăm! să aflăm adevărul!
Şi ajunşi în faţă, s-au grăbit cu întrebările:
– Te supără ceva? Nu poţi să mergi? Nu poţi să-ţi duci ghiozdanul? Ce ai?
– Nu am nimic, dar aşa vreau eu!
Colegii au început să-l ocolească. Ping era singur…
Într-o zi, un pinguin a căzut într-o adâncitură şi şi-a scrântit piciorul. Nu ştia ce să facă. A strigat după ajutor. Ping era prin apropiere. A ajuns la el fără întârziere. Şi fără să se mai gândească la hăinuţă, nu s-a lăsat până ce nu l-a ajutat să iasă din crăpătura ivită între gheţari.
– Ping m-a ajutat! Datorită lui am fost salvat! Ping este un pinguin adevărat. Trăiască Ping!
Din ziua aceea, Ping şi-a câştigat admiraţia şi prietenia colegilor. Din ziua aceea, Ping a înţeles ce înseamnă prietenia. Hăinuţa îi era la fel de curată, dar nu acesta era lucrul cel mai important pentru el.
Lasa un comentariu