La malul apei era o salcie uriaşă. Sub salcie creştea cea mai frumoasă iarbă din lume. Apa şuşotea printre pietre, vântul legăna încet ramurile copacului, iar Mădălina citea cu glas tare o poveste. Glasul fetiţei se amesteca lin cu murmurul pârâului, cu şoapta frunzelor, iscând un fel de cântare nemaiauzită. Când Mădălina închise cartea auzi în văzduh un zbârnâit ca de aripi de cărăbuş. Pâna să se dumirească, se pomeni lânga ea cu un pitic cât o lingură de supă, şi cum tocmai în clipa aceea apunea soarele, piticul spuse: "Bună seara!" cu o voce de clopoţel.
Mădălina băgă de seamă că noul sosit şedea pe un covor mic, cam vechi, zdrenţuit şi întrebă:
"Covorul fermecat?"
Piticul strânse din umeri şi Mădălina îl întrebă iar:
"Te-ai rătăcit?… Vii de pe tărâmul celălalt?"
"Şi da şi nu", îi răspunse în doi peri piticul. Am auzit din văzduh glasul tău, iar salcia asta mi s-a părut un palat… Trebuie să ajung pâna mâine seară într-un anume loc."… ”Aş putea oare să te ajut?" îl întrebă Mădălina.
"Cred că da, nu mă pot duce cu mâna goală, cum se spune. Pe tărâmul acela sunt câţiva copii şi aşteaptă să le spun o poveste. Şi eu nu mai ştiu niciuna. Le-am isprăvit. Am ştiut mii şi mii de poveşti. Dar cum spun una, cum o uit. Cum spun alta, cum o uit. Şi tot aşa, tot aşa am ajuns la margine…"
Şi cum faţa piticului se posomorî un pic, fetiţa îi întinse cartea:
”Ţi-o dau!"
Piticul se înroşi în pomeţii obrajilor şi spuse că nu ştie să citească şi că-i vine să moară de ruşine. Mădălina încercă să-l încurajeze:
"Dacă-i aşa, ia-ţi covoraşul subsioară şi hai cu mine."
Piticul nu aşteptă să fie poftit de două ori. Îşi făcu sul ţesătura fermecată, îşi dădu fesul mai spre ceafă şi porni către casa Mădălinei, care nu era prea departe. Intrară tiptil în cămăruţa păpuşilor, care pentru o clipă deschiseră ochii. Mădălina îl rugă pe elefantul Vasiie să se mute în patul elefantului Năilă, care era plecat la băi. Piticul se întinse în patul elefantului Vasiie şi spuse:
"Ce bine! Demult n-am mai dormit într-un pat atât de curat…"
După ce mâncă o fragă şi trei cireşe, spuse mulţumit:
"Madalina, poţi începe povestea. Te ascult bucuros…"
Mădălina aprinse lampa, luă cartea şi prinse să citeasca… Piticul zâmbea. Aţipea. Se trezea. Trăgea din lulea… Şi iar zâmbea. Şi iar aţipea. Păcat că nu eraţi şi voi de faţă să vedeţi şi să ascultaţi cât de frumos citea Mădălina.
"Aşa-i că ai terminat clasa I cu media 10?" a întrebat-o când a terminat de citit.
"De unde ştii? Esti un adevărat vrăjitor…" se minună Mădălina.
Lasa un comentariu