— Ce ai? De ce plângi aşa de tare? El nu le răspundea, plângea întruna.
-Dar spune-ne, ce ai, de ce plângi? adăugase alte copile. Atunci el, ridicându-şi capul, ne arătă obrăjorul mic şi rotund, cu lacrimile ce-i curgeau şiroaie şi ne spuse că măturase coşurile la mai multe case şi pierduse banii din buzunar: o sută cincizeci de lire; ne arată şi ruptura buzunarului. Mi-e frică să mă duc acasă fără bani; mă bate stăpânul! zise el plângând din ce în ce mai tare; apoi, deznădăjduit, îşi ascunse iarăşi faţa în mâini.
Copilele stăteau serioase şi se uitau la el.
În vremea aceea se apropiară alte fete, mari şi mici, sărace şi bogate, cu ghiozdanul în mână. Una din ele mai măricică şi cu o pană albastră în pălărie, scoase din buzunar zece lire şi zise:
— Eu n-am decât zece lire, hai să strângem mai mulţi!
-Şi eu am zece lire, zice alta îmbrăcată în roşu.
— Sper că vom aduna lesne suma, dacă o da fiecare câte ceva. Atunci începură să strige:
-Maria! Gigia! Caterina! Dă şi tu zece lire! Cine are bani să-i dea!
Unele aveau bani, ca să cumpere flori, sau caiete: îi deteră. Altele mai mici, deteră câte două lire. Acea cu pana albastră strângea banii şi îi număra tare.
— Cinci, zece, cincisprezece! Ei dragă, mai va, până să strângem suma! Mai va fi până să strângem suma! Una mai mare decât toate, care îşi da chiar aere de profesoriţă, înaintă şi dete cincizeci de lire. Toate celelalte o lăudară. Mai lipseau şaptezeci şi cinci de lire.
— Să aşteptăm pe fetele din clasa a IV-a, zise una. Ele au mai mulţi bani!
Numaidecât sosiră şi fetele celelalte, şi într-o clipă suma se împlini.
Toate se grămădeau în jurul băiatului. Era o privelişte aşa de drăgălaşă să vezi pe mititelul coşar printre rochiţe de diferite colori, înconjurat de acea neîncetată fâlfâială de pene, de panglici şi cârlionţi! Suma trebuincioasă se împlinise de mult şi tot se strângeau bani. Fetiţele mai mici, care n-aveau bani, se furişau şi ele printre cele mari, ca să dea copilului bucheţele de flori: vroiau să-i dea şi ele ceva.
Deodată veni portăreasa strigând:
— Doamna directoare!
Fetele o luară la fugă, care în dreapta, care în stânga, ca un stol de păsărele.
Micul coşar rămase singur lângă zid, ştergându-şi ochii, vesel şi cu mânuşiţele pline de bani. Butonierele hăinuţei, pălăria, buzunarele lui, totul era numai bucheţele de flori şi altele se mai aflau multe risipite pe jos, la picioarele lui!
2 comentarii