Roșioara verde își sfătui prietenele să meargă la somn devreme, să se odihnească și să nu piardă vremea cu sporovăiala. Ziua care avea să urmeze era una importantă. Niciuna nu îi ieși din cuvânt astfel că atunci când Luna se pregătea să lase Soarele să aducă dimineața, legumele se treziră nerăbdătoare pentru ziua cea mare. Așa cum le fusese învoiala, se dădură de-a dura până la gardul care împrejumuia grădina pe care acum, într-o liniște aproape perfectă, aveau de gând să o părăsească în căutarea marilor răspunsuri. Acolo le așteptau castraveții fără de care niciun gard nu putea fi escaldat și ardeii. Din câteva mișcări, ajutate de castraveți, roșioarele se aflau deja pe partea cealaltă a gardului. Ardeii și castraveții nu doriseră sub niciun chip să rateze o astfel de aventură prin urmare le urmară în aceeași tăcere. Însă, surpriză! Nicio grădină de legume nu se afla aici. Ci strada. Și încă ce stradă… una mare și necunoscută. Totul părea atât de nou încât nici roșiile, nici castraveții, nici ardeii nu reușeau a-și reveni din mirare. Erau primele ore ale dimineții iar aici, pe strada asta mare, lucrurile păreau foarte diferite de grădina lor de legume.
– Unde am ajuns… Mai bine nu plecam din grădina noastră. Aici sunt numai pericole, spuse una dintre roșii plină de tristețe.
– Dacă nu îți convine, întoarce-te acasă! Însă singură, noi nu avem de gând să renunțăm la planul nostru. Aventura asta nu este pentru o legumă fricoasă, îi răspunse un ardei încercând să își ascundă îngrijorarea.
Oricât de curajos ai fi, atunci când planurile îți sunt date peste cap este greu să nu lași nicio urmă de îndoială se te cuprindă.
– Aventurile mari cer curaj pe măsură. E vremea să dovedim că suntem nu doar niște legume curioase, ci și viteze, spuse mica roșie verde îmbărbătându-și prietenele legume.
E drept, dintre toate legumele plecate în aventura asta, ea era cea mai curajoasă. Asta poate și pentru că întrebările ei aveau neapărată nevoie de un răspuns. Era absolut necesar să afle despre lumea de dincolo de grădina în care creșteau, de unde vin ele, încotro se îndreaptă… Deocamdată, tot ceea ce descoperea împreună cu prietenele sale era o stradă mare unde, dacă nu erai atent, te-ai fi putut pierde foarte ușor. Sau chiar ai fi putut sfârși strivit de pantoful vreunui trecător sau sub roțile unei mașini. O astfel de aventură cerea nu doar curiozitate și curaj ci și multă atenție.
– Aveți grijă cum mergeți, lumea asta e mare și plină de tot felul de primejdii, mai apucă să spună roșioara verde înainte ca un pui de câine blănos să înceapă să o miroasă atent lipindu-și nasul umed de ea. Niciodată în grădina lor nu văzuse așa ceva.
– Dar știi că ești tare drăguț? îi zise ea puiului de câine lăsându-se gâdilată de nasul lui. Iar dacă nu te-ai mai agita atât și mi-ai spune cine ești, am putea să devenim prieteni. Spre marea mirare a roșioarei, puiul de câine o înțelese supunându-se dorinței sale.
– Nu am apucat încă să primesc un nume, îi răspunse el bucuros pentru că, în sfârșit, cineva îi acorda atenție.
– Cum? Să nu ai un nume? Treaba asta negreșit trebuie să fie remediată. Te vom numi… și în timp ce rosti aceste cuvinte își căută cu privirea prietenele legume așteptând propuneri de nume pentru noul lor prieten.
– Tudoruț?
– Grivei!
– Ham Ham!
– Da, Ham Ham te vom numi, stabili într-un final roșioara verde, după ce câteva propuneri de nume fuseseră luate în considerare. Dacă nu îți place, îți putem zice altfel, îi mai spuse ea cățelușului.
– Nu, este foarte bine așa, cred că un nume mai potrivit decât acesta nu ar putea exista. Toată ziua ham ham ham.
Prietenia dintre puiul de câine și legumele aflate în căutarea sensurilor vieții se înfiripă pe loc. Acestea îi povestiră cățelușului despre plecarea lor în lume. În plus, îi explicară că ele sunt niște legume fără de care viața oamenilor ar fi tristă. De aceea sunt îngrijite cu multă atenție astfel că din niște semințe și bulbi foarte mici ies adevărate minunății, legume de culori și dimensiuni variate. Nimeni nu știe cu certitudine cum apar semințele astea sau bulbii, însă toți sunt de acord că iubirea, atenția, munca grădinarului dar și bucuria și plăcerea cu care își trăiesc fiecare zi fac minuni. Altfel, nicio sămânță și niciun bulb nu ar putea deveni legumă.
– Acum am plecat să descoperim alte grădini de legume, să cunoaștem lumea cea mare… spuse un castravecior plin de bucurie.
– Trebuie să aflăm ce este dincolo de grădina noastră, trebuie să știm cât mai multe.
– Poate împreună vom afla cine suntem cu adevărat…
Ce să o mai lungim cu vorba. Legumele începură a-i povesti puiului de câine motivele pentru care plecaseră din grădina lor de cum se ivi prima rază de soare. Ele erau căutătoarele marilor răspunsuri.
– În cazul acesta, cred că vă pot da o lăbuță de ajutor, le spuse entuziasmat cățelușul.
– Daaa? întrebară de-a dreptul mirate legumele așteptând cu nerăbdare să afle ce avea să le spună puiul de câine.
– Da, dacă o luați drept pe aici, în maxim cinci minute veți da de multe grădini de legume. Nu trebuie decât să țineti drumul drept.
Nici nu apucă puiul de câine să își termine vorba că legumele o porniră în direcția indicată. Pentru că aventura se anunța a fi interesantă, cățelușul nu putu să reziste să nu se alăture lor. Dacă i-ai fi privit, te-ar fi bufnit râsul. Roșii, castraveți, ardei și un pui de câine se însoțeau bucuroși și gălăgioși, nerăbdători să găsească grădinile de legume. Grădini care, așa cum spusese cățelușul, nu se aflau prea departe. Când le zăriră, roșioara verde și prietenele ei rămaseră mute de uimire. Legume de tot felul chicoteau bucuroase în grădini mai mari sau mai mici, răsfățându-se în soarele dimineții.
– Câtă frumusețe…
– Și cât de multe sunt…
– Nici nu știu ce fel de legume sunt unele dintre ele… La noi în grădină sunt doar roșii, castraveți, ardei și câteva cepe.
– Oare cresc la fel ca noi? Și pe ele le îngrijește un grădinar?
– Și tot așa zemoase sunt roșiile? Și verzi atunci când sunt mici?
– Și ele devin cea mai gustoasă salată atunci când se coc?
… va urma …
Lasa un comentariu