Când ziua era la amurg, şi noaptea dorea să îşi intre în drepturi, un vânticel subţire a sosit dinspre miază-noapte. Balonul din poveste, a considerat că este momentul prielnic pentru a-şi duce micuţa într-o călătorie pe Lună.
– Micuţa mea, este timpul pentru o nouă etapă a călătoriei noastre, şopti balonul pentru a nu o speria şi a nu-i trezi pe cei doi copii.
– Sigur, pornim, grăi fetiţa, sărutând uşor frunţile celor doi tovarăşi de joacă.
Atingând încet umărul drept, acolo unde este aşezat mereu îngerul păzitor, fetiţa se urcă în balon. Culorile acestuia erau argintii la acest ceas de seară.
În muzică de greieri şi bufniţe şi vânt, a început călătoria spre o altă planetă, şi anume Luna. Doar în aceste ore târzii poate avea loc un astfel de drum magic.
Pe măsura ce zburau tot mai sus, casele, copacii, apele deveneau furnici, apoi puncte, până nu s-au mai văzut deloc. Aerul căpăta alt gust, altă temperatură, iar lumina stelelor era strălucitoare, dar rece. Luna stă mândră între doi nori, legănându-se uşor. Câteva stele îi cântă şi o înveselesc.
– Oare am să pot discuta cu Luna? Mă vă înţelege? Se întreabă, cu voce tare, fetiţa.
– Nu-ţi face griji. Luna cunoaşte limbajul oamenilor. Îngerii, purtaţi de nori au învăţat-o să descifreze cuvinte şi semne ale oamenilor, împărtăşi balonul explicaţia.
– De abia aştepta să o salut, să o mângâi, să-i spun că o privesc în fiecare seară şi că-mi plac diferitele ei forme, ca o minge, ca o seceră. Aceasta din urma îmi place cel mai mult: Semiluna. Prietene, ştii, semiluna este simbolul turcilor, fiind desenat pe steagul lor naţional.
– Aşa este copilă isteaţă, „ferice de părinţii ce te au!”, îşi zise în gând balonul.
În curând, pe neaşteptate s-a auzit un glas gingaş.
- Ia priviţi, dragele mele stele, avem oaspeţi de seamă, de pe planeta Pământ, grăi Luna.
- Bine te-am găsit, stimată Lună!
- Ce fetiţă încântătoare!
- Mulţumesc, a completat copila, roşind.
– Te rog să vii lângă mine. Eşti tare obosită, sunt sigură de asta. Am plăcerea să te invit a dormi în braţele mele, iar balonul va fi susţinut de stele pentru a se reface.
– Stăpână Lună, te rog să-mi spui povestea de iubire dintre tine şi Soare.
– Sigur copila mea….
În timp ce micuţa era aşezată confortabil în curbura Lunii, aceasta îşi începe poveste:
„Acum mulţi ani, când Dumnezeu a creat ziua şi noaptea, a realizat că este necesar să existe străjeri, cineva care să apere de rele, şi să ţină evidenţa evenimentelor de bun augur. Aşa a făcut o tânără frumoasă, pe nume Luna, şi un tânăr chipeş şi strălucitor, cu suflet cald, numit Soare. La început îşi petreceau zilele şi nopţile împreună. Cu timpul s-au îndrăgostit.Pentru că nu-ţi făceau datoria, şi aveau loc furturi de stele şi de raze, Dumnezeu a decis să preschimbe fata în Lună – astru ceresc şi rece, iar pe chipeşul Soare, în alt astru, călduros, adică Soarele. Pentru că Dumnezeu s-a supărat foarte rău, a hotărât ca cei doi să nu se mai întâlnească niciodată, decât pe fugă, să se salute, în dimineţile fiecărei zile…”
– Off… e o poveste foarte frumoasă, dar extrem de tristă. Crezi că vor fi iertaţi vreodată şi se vor întâlni ca la început?
– Niciodată, copilă dragă, grăi Luna, cu glas stins de tristeţe şi dor. Acum, încearcă să dormi… am să-şi cânt ceva… „dormi, copile blând, Îngerii sunt cu tine, Visele tale sunt pe mâini bune, Şi ele se vor îndeplini, Când vei creşte şi Vei fi bun.”
*
Copile, nu uita să te rogi, nu uita să crezi în visele tale. Somn liniştit!
*
Călătoria va continua….
Lasa un comentariu