Trezită de razele blânde ale soarelui, micuţa noastră a realizat că Luna o lăsase să-şi continue somnul pe o frunză de bostan, mare şi călduroasă. Şi-a întins braţele spre cer, voind să îmbrăţişeze lumina, şi-a îndreptat oasele şi a observat balonul prezent lângă ea.
-Gata de drum copilă? Te-ai odihnit?
-Da, mi-a făcut atât de bine povestea şoptită de Lună, m-am simţit ca acasă, când bunicii imi spun pe rând poveşti.
-Vom vizita cele cinci continente, ultimul fiind Europa. Te voi lăsa acasă. Hai să ne bucurăm de ultimele zile împreună!
-Cu mare bucurie, prietene drag, spuse călătoarea.
Acestea fiind zise, balonul o luă cu grijă pe fetiţă şi o plasă în interiorul său.
-Să poornim!
-Daaa, strigă copila, râzând şi bătând din palme.
Aerul era cald, iar vântul ajuta balonul să înainteze. O fâşie de pământ, lunguiaţă, ca o minge de rugby, se vedea întinzându-se între două halbe mare de apă, fiind nimeni altcineva decât cele două oceane care mărginesc America la est şi la vest, pe numele lor Atlantic şi Pacific.
Micuţa admira peisajul şi se minuna.
-De abia aştept să te apropii de oraşe, să văd chipul oamenilor şi locuri interesante.
-Nu mai este mult şi dorinţa-ţi va fi împlinită, fată frumoasă.
Luând-o din nordul Americii, au survolat Canada cu munţi şi oraşe frumoase. Au ajuns în Statele Unite ale Americii, s-au plimbat puţin prin New York, au văzut parcul Avenue şi bulevardele numerotate.
-Era un cântec vechi, New York New York, spuse micuţa. Îl ascultă periodic părinţii mei.
-Da, aşa este, există un cântec dedicat acestui oraş.
Uşor uşor, au atins graniţa cu Mexic, au străbătut America Centrală şi au ajuns în America de Sud, mai pecis în Venezuela. Aici au făcut popas pentru odihnă şi hrană. Nu ştim dacă întâmplarea a făcut ca oprirea să aibă loc lângă cascada Angel (înger în limba engleză), dar bucuria se citea de departe în ochii micuţei.
-Ce privelişte superbă! Uite acolo nişte copii. Merg spre ei.
Balonul o însoţi, căutând în acelaşi timp un con de umbră.
Într-adevăr, în apropierea cascadei, un grup de copii împleteau rogojini din fibre vegetale, lungi şi uscate.
Micuţa a fost primită cu ezitare, dar, văzând că este străină locului, copiii i-au întins un coş cufructe, îndemnând-o să guste.
Mulţumind cu o aplecare a capului, fetiţa s-a aşezat lângă ei, urmărind rapiditatea dobândită de aceşti copii în împletire fibrelor.
„Am să fac şi eu ceva constructiv când voi ajunge acasă.Voi tricota un fular bunicului pentru sărbătorile de iarnă.”
Terminând de consumat acele fructe delicioase, călătoarea noastră îmbrăţişă pe rând copiii, ca semn de recunoştinţă şi mulţumire, apoi căută din priviri balonul care se odihnea la câţiva paşi, la umbra unui copac.
-Să-nţeleg că eşti pregătită de drum, micuţo!
-Da, aşa este. Am învăţat că este necesar să-mi folosesc talentul şi să fac lucruri frumoase, să reciclez diferite obiecte şi să le dăruiesc oamenilor dragi!
-Sunt fericit că fiecare loc vizitat te-a încărcat cu energie şi ai învăţat câte ceva.
*
Orice loc, orice întâmplare, orice om îţi poate oferi o lecţie de viaţă.
Lasa un comentariu