În timpul unui experiment, un biolog marin a pus un rechin într-o cuşcă şi a dat drumul în ea şi câtorva peşti, drept momeală.
Aşa cum era de aşteptat, rechinul a înotat rapid în cuşcă, a atacat peştii şi i-a mâncat.
Apoi, biologul a introdus în cuşcă un perete de fibră de sticlă şi a separat cuşca în două. A pus rechiul într-o parte a peretelui de fibră de sticlă şi a mai băgat în cuşcă câţiva peşti.
Şi de această dată, rechinul a atacat însă s-a izbit de peretele de fibră de sticlă. Fără să se lase descurajat, rechinul a continuat să se izbească în perete. Între timp, peştii momeală înotau nestingheriţi în cealaltă parte a cuştii. După o oră din acest experiment, rechinul a renunţat.
Timp de câteva săptămâni acest experiment a fost repetat de multe ori. De fiecare dată, rechiunul era tot mai puţin agresiv şi avea tot mai puţine tentative de a ataca peștii, până când, în cele din urmă obosea să se lovească de peretele de fibră de sticlă şi s-a oprit.
Când cercetătorul marin a scos peretele de sticlă, rechinul nu a mai atacat. Rechinul era obişnuit acum să creadă că există o barieră între el şi peşti, iar astfel peştii înotau liberi, fără să mai fie în primejedie.
Morala: Mulţi dintre noi, după ce se întâmplă să mai avem eşecuri, renunţăm să mai încercăm. La fel ca şi rechinul din poveste, credem că dacă nu am avut succes când am încercat să facem ceva anume, va fi de fiecare dată la fel. Cu alte cuvinte, continuăm să vedem o barieră, chiar şi atunci când nu există, între locul în care suntem și cel în care ne dorim să ajungem.
Lasa un comentariu