Călătoria în Australia de Claudia Lizica Groza

Undeva, destul de departe se zăreşte o pată de culoare maronie, de forma unei litere, parcă ar fi asemănător cu un C.

– Am ajuns în Australia, singura ţară ce ocupă un întreg continent, spuse balonul, lăsându-se spre sol.

– Foarte interesant. Este cam secetos, şi nu prea au forme de relief, a răspuns prompt micuţa.

– Da, aşa este, au munţi Albaştri, dar nu sunt foarte înalţi.

– Câţi palmieri! Ce frumos! Îmi place, deşi este foarte cald, simt cum mă topesc.

– Vom găsi o apă şi te voi lăsa să faci o baie de neuitat.

– Minunat, ce idee grozavă!

– Fată frumoasă, nu ar fi mai bine să mergem să vizitezi parcul naţional Kakadu?

– Ba da, ai dreptate. Sa văd  diverse animale. Sper să le recunosc.

Făcând o întoarcere cam bruscă, balonul a pornit spre nordul ţării, unde este situat parcul mai sus menţionat.

Soarele parcă voia să-i pedepsească, atât ardea de tare. Nisipul deşertului este  strălucitor, iar culorile naturii extrem de vii.

În apropierea parcului, se afla marea, cu apă clară, ca un glob de cristal, în adâncul căreia se vedeau înotând peştii exotici, foarte coloraţi.

• Te rog frumos, mă laşi să mă bălăcesc puţin? Nu voi întârzia, promit!
• Cu mare plăcere, micuţo, şi balonul a şi pornit în picaj.

Fetiţa călătoare a înaintat încet în apa caldă, limpede, simţind nisipul fin sub tălpile uşor amorţite. A vorbit cu peştii, pe unii i-a mangâiat, s-a minunat de coralii superbi pe care i-a zărit mergând spre larg. Răcorită, copila a ieşit şi au purces mai departe în călătorie. Nu după mult timp, au ajuns la rezervaţia naturală. Acolo, micuţa a văzut sute de insecte, păsări viu colorate (cu ar fi papagalii), crocodili, maimuţe, canguri.

– Îmi doresc să mă iau la întrecre cu un cangur.

– Draga mea copilă, cred că se rezolvă, spuse balonul. Balonul a purtat-o pe fetiţă prin împrejurimi, până au zărit doi canguri, care se hrăneau.

Micuţa a fost lăsată în apropierea lor, însă puiul speriat, s-a adăpostit în marsupiul mamei. Cangurul mamă a privit gingaş copila, apoi a luat-o a început ţopăiala. Din două salturi, aproape s-a făcut nevăzut.

– Ahh, nu mă pot ţine după el.

– Stai liniştită, nu ai văzut cât este de înalt pe lângă tine?

– Dar nu sunt agresivi cangurii!

– Deloc, chiar sunt prietenoşi. Însă, dacă vrei să le răneşti puii sau să le distrugi teritoriul, devin periculoşi.

– Ştiam că numele lor, can-gu-ru, înseamnă „nu înţeleg!”, grăi fetiţa fericită de cunoştinţele sale acumulate din atlase.

– Te cred pe cuvânt!

*

Călătoria noastră este plină de culoare, veselie şi învăţăminte. Nu uitaţi nicio clipă să învăţati de la tot ce vă înconjoară, dragi copii.