Pentru acest joc este nevoie de o minge.
Jucătorii se împart în două echipe egale. Echipele se aşază în cerc, pe două rânduri, astfel încât jucătorii care alcătuiesc o echipa să se aşeze în acelaşi rând şi unul să fie în spatele altuia, la depărtare de cel puţin un pas unul de altul.
Conducătorul de joc este cel care decide care dintre echipe va încăleca mai întâi. Cei care trebuie să încalece se aşază în rândul al doilea din cerc şi, la semnalul dat, fiecare jucător încalecă pe cel din faţă.
Unul dintre călăreţi aruncă mingea altuia din echipă să şi se aruncă mingea de la unul la altul, între cei din echipă. În momentul în care un jucător care trebuie să prindă mingea o scapă, echipa lui descalecă şi este încălecată , “caii” devenind “călăreţi”, şi astfel jocul continuă.
De fiecare dată când mingea este scăpată pe jos, se schimbă rolurile echipelor. Când călăreţii scapă mingea din cauza cailor, rolurile nu se schimbă.
Lasa un comentariu