Dacă băieţii îşi doresc să facă fotbal, aproape fără excepţie fetiţele vor să devină balerine. Mulţi părinţi sunt puşi în situaţia să aleagă dacă să îşi înscrie sau nu fetiţele la cursuri de balet. Deşi unora li se pare un efort prea mare, din multe puncte de vedere, orice dubiu dispare în faţa insistenţelor fetiţei care se visează deja o adevărată balerină.
Chiar dacă priorităţile pentru fiica ta sunt altele, îţi doreşti să facă alte sporturi şi dacă are deja şi un program aglomerat, iată totuşi câteva motive pentru care ar trebui să o laşi pe fetiţa ta să urmeze cursurile unei şcoli de balet.
O ajută să devină graţioasă
Deşi nu se vorbeşte foarte mult despre acest lucru, graţia este un atribut care nu ar trebui să îi lipsească peste ani nici fiicei tale. Cursurile de balet o vor ajuta pe fiica ta să aibă postura corectă odată ce învaţă să stea dreaptă, să îşi tragă umerii uşor spre spate şi să îşi ţină bărbia în sus. Baletul o va ajuta să aibă şi pe viitor o silueta armonioasă şi o condiţie fizică demnă de toată admiraţia.
O ajută să îşi facă un grup de prieteni
La balet fetiţa ta va cunoaşte o mulţime de copii de vârstă ei cu care se va împrieteni în primul rând pentru că petrec timp împreună. În situaţiile în care presiunea este mare, cum ar fi repetiţiile sau reprezentaţiile, copii se susţin reciproc, iar legăturile se sudează şi mai bine în aceste momente. Şi pasiunea comună pentru dans îi apropie mult şi dezvoltă relaţia dintre copii. Baletul o va ajuta pe cea mică să fie mai sociabilă şi să lege mai uşor legături cu oamenii.
Un altfel de a face sport
Baletul este o altă formă de a face sport, la fel că şi înotul pentru că îi ajută pe cei mici să crească în înălţime şi să îşi dezvolte armonios muşchii. Dacă îţi doreşti că fiica ta să aibă aceste calităţi, poţi lua în considerare cursurile de balet atunci când cauţi un sport pe care să îl practice de mică. Performanţă în balet nu este uşor de atins, însă cu muncă şi pasiune nu este imposibil. Fetiţa ta poate începe în joacă baletul şi cine ştie, îl poate practica în cele din urmă într-un mod profesionist.
Mai multă disciplină
Poate mai mult decât orice alt sport, baletul disciplinează. Mai rar poţi vedea copii care urmează cursuri de balet să ţipe sau să alerge, ci mai degrabă vezi copii care îşi formează o rutină de poziţii şi paşi. Procesul de învăţare a acestor mişcări şi coordonarea lor cu muzica dezvoltă o disciplină care îi va folosi celui mic pentru tot restul vieţii.
Vindecă timiditatea
Baletul o poate ajuta pe cea mică să îşi vindece timiditatea dacă are această problemă. Chiar dacă la început pare retrasă, odată ce va capăta încredere va începe să dea tot ce-i mai bun din ea, iar lecţiile de balet să devină o încântare.
O ajută să îşi consume energia
Baletul poate fi o modalitate pentru că fetiţa ta să îşi mai consume din energie. Baletul este o activitate solicitantă care îi cere să fie mereu atentă şi concentrată pe ceea ce face.
Lasa un comentariu