Atunci când joacă cărţi, copiii învaţă, exersează şi îşi dezvoltă anumite abilităţi. Următorul joc este potrivit copiilor de grădiniţă pe care îi va ajută nu doar să exerseze asocierea unor simboluri numerice cu cantităţile corecte, dar îi ajută să îşi exerseze şi memoria.
Materiale necesare:
20 de cărţi de joc (puteţi folosi post-it-uri)
Creioane colorate
Cum procedați:
Împreună cu cel mic, pregătiţi cărţile de joc. Mai întâi, faceţi cele 10 cărţi de joc cu simbolurile numerice. Cu creioane colorate sau carioca scrieţi pe fiecare carte de joc numere de la 1 la 10.
Acum, realizaţi cărţile de joc care vor avea simbolurile cantitative. Şi aici aveţi nevoie tot de 10 cărţi. Pe fiecare carte de joc desenaţi cantităţile. De exemplu, desenaţi 5 floricele pe cartea care simbolizează 5, 3 fluturaşi pentru cea care simbolizează 3 sau 10 buline pe cea care îi va corespunde lui 10 și așa mai departe.
După ce toate cărţile sunt gata poate începe jocul! Amestecaţi cărţile. Aşezaţi cărţile pe jos sau pe masă. Faceţi 4 rânduri cu câte 5 cărţi pe fiecare rând, care vor fi cu faţa în jos.
Copilul va trage două cărţi şi dacă sunt pereche (o carte cu numărul 3 şi o carte cu 3 fluturaşi) atunci el are o pereche şi o poate păstra. Dacă nu formează o pereche, cele două cărţi sunt puse la loc. Apoi, urmează rândul celuilalt jucător.
Jocul continuă până când sunt descoperite toate perechile de cărţi.
Lasa un comentariu