Dacă ţi s-a întâmplat şi până acum să te apuci de învăţat pentru un test sau pentru un examen important în ultimul moment, cu doar câteva ore înainte să îl susţii, trebuie să ştii că nu eşti singurul căruia i se întâmplă aşa ceva, dar şi că totul are o explicaţie. Îţi vine sau nu să crezi, există anumite motive care te determină, fără să realizezi, să te apuci de învăţat pe ultima sută de metri şi să nu începi să studiezi din timp pentru a putea asimila toată materia. Iată câteva dintre motivele care te împiedică să te apuci de învăţat la timp.
Anticipezi efortul
Amâni până în ultimul moment să înveţi pentru şcoală din două motive: în primul rând, ştii că este ceva greu şi că e nevoie de foarte multă energie, iar în al doilea rând, până când nu apare riscul că ai putea pica examenului sau că poți lua o notă mică nu eşti încă suficient de panicat pentru a fi motivat să începi să înveţi.
Eşti obosit
Atunci când eşti obosit şi dormi în jur de 4-6 ore pe noapte, două aspecte importante ale performanţelor mentale sunt semnificativ deteriorate: atenţia şi motivaţia.
Ai un sentiment fals de siguranţă
Poate că eşti un elev bun, silitor, eşti mereu atent la ore, asculţi cu atenţie ceea ce spune profesorul, ba chiar eşti activ şi implicat la școală. Dar, ţine cont că, este o mare diferență între a simţi că ai înţeles ceva şi abilitatea de a reproduce acele cunoştinţe la test sau examen.
Nu tot timpul de studiu este egal
Mai exact: dacă studiezi şapte ore de-a lungul a şapte zile nu este echivalent cu studiul timp de şapte ore într-o zi. Niciodată nu vei putea reține același volum de informații atunci cand înveți toată materia deodată.
Planificarea greşită
De regulă, obişnuim să supraestiam ceea ce am putea face într-o perioadă scurtă de timp şi să subestimăm ce am putea face pe termen lung. Din păcate, această problemă apare atunci când evaluăm ceea ce avem de făcut noi înşine, nu şi atunci când avem de evaluat ceea ce ar trebui să facă altcineva.
Ai senzaţia că ai mai mult timp de studiu
Aceasta este o altă greşeală pe care o faci atunci când planifici: supraestimezi productivitatea pe care o ai într-un anumit interval de timp. De regulă, atunci când îţi planifici timpul de studiu, uiţi că între timp va mai trebui să mănânci, să dormi, vei face pauze şi vor fi întreruperi inevitabile.
Nu eşti motivat şi nu te poţi concentra
Nu trebuie să aştepţi ore în şir până când te simţi motivat pentru a începe să studiezi pentru examen. Problema este că motivaţia vine şi pleacă, însă ceea ce trebuie să înveţi pentru şcoală şi examene, nu. De fiecare dată, concentrează-te asupra procesului şi gândeşte-te în permanență la rezultatul final, pentru a putea să înveţi pentru examene.
Lasa un comentariu