Astăzi a avut loc un examen important pentru elevii aflați la finalul clasei a VIIIa și anume examenul scris la Limba Română.
La primul subiect s-au dat două texte din Sorin Titel, Pantera neagră și Stela Giurgeanu, Falsa generozitate.
În 9 puncte diferite s-a verificat înțelegerea textelor date: identificarea unor cuvinte care arată timpul în care se desfășoară acțiunea, stabilirea unei legături între cele două texte, găsirea diftongului sau a cuvintelor derivate etc. De asemenea, elevii au trebuit să scrie un text cu răspunsul argumentat la întrebarea: Crezi că ar trebui să îți urmezi visul în orice condiții? Deci s-a urmărit la acest punct capacitatea participanților la examen de a argumenta o idee și a asocia informații.
Subiectul al 2lea a fost ”joacă de copii” adică elevilor li s-a cerut să scrie un text narativ, cu lungimea de cel puțin 150 de cuvinte, în care să prezinte o situație neprevăzută din timpul unui joc în curtea școlii, inserând o secvență descriptivă dar și dialog.
Puteți vedea subiectele date în întregime la linkul de mai jos
Subiecte Evaluare Națională Clasa a VIIIa – Limba Română
Diferit față de anii anteriori este că anul acesta s-a eliminat multă teorie literară și gramaticală, dar și conceptele de gen literar și de specie literară. De asemenea subiectele nu s-au mai bazat pe învățarea mecanică a unor informații despre operele din programă, ci s-a promovat efortul personal de a studia și a înțelege un text. Mulți profesori și elevi consideră că subiectele au avut un grad de dificultate redus, dar se vor vedea rezultatele.
Cum se va corecta testul de Evaluare Națională la Limba Română
Puteți vedea și descărca de aici criteriile de evaluare a testului de la Literatura Română.
Barem Evaluare Națională 2021 – Limba Română
D-na profesoară Cristina Tenegaru a publicat un video cu un model de rezolvare a subiectelor date și puteți să îl vizionați aici.
Programul Evaluarii Naționale 2021
Acesta a fost doar primul examen pentru cei peste 131.000 de elevi care s-au înscris la Evaluarea Națională în acest an.
Urmează, ca de obicei Proba scrisă la Matematică peste 2 zile și Proba scrisă la Limba și Literatira maternă pe 25 iunie.
Succes copii în continuare!
Lasa un comentariu