Ironie = vorbă, frază, expresie, afirmaţie care conţine o uşoară batjocură la adresa cuiva sau a ceva, folosind de obicei semnificaţii opuse sensului lor obişnuit; zeflemea, persiflare;
Sarcasm = ironie aspră, usturătoare; batjocură necruţătoare; vorbă, frază, expresie sarcastică.
Aha! Deci când vrei să-l corectezi pe unul fără cratime la el poţi să o faci progresiv: vorbă bună, ironie, sarcasm…
„…să-l corectezi pe unul fără cratime la el…”
Unii au deficienta, altii au prea mare abundenta (de cratime, dar nu numai – mai pot fi si virgule, sau blancuri (spatii), si MAI CU SEAMA „i”-uri…) si „le presara” si pe unde n-ar trebui si incurca.
prea multa abundenta? :))
poate putem ajunge si la cinism …
Alinuta: In opinia mea, nu „sa ajungem la” cinism, ci „sa trecem pe la” cinism, ordinea fiind (in optica mea) bunavointa – cinism – ironie – sarcasm. (Din cate stiu eu, bunavointa presupune – in acest caz – sa spui adevarul intr-un mod care sa incerce sa menajeze pe cel care a gresit – TOTUSI invatandu-l, corectandu-l -, cinismul inseamna sa spui adevaruri fara sa-ti pese de consecintele acestei actiuni (consecinte asupra celui in cauza), ironia spune adevarul razand de impricinat pe cand sarcasmul inseamna a spune adevaruri in mod INTENTIONAT „muscator”, cu intentia expresa de a face rau, de a rani (psihic) pe ghinionistul astfel „luat in colimator”.)
Ai dreptate 🙂 mersi