Mi-au spus că sunt prost în fiecare zi

0

Când eram mai mic, am avut niște probleme de vedere și am purtat ochelari câțiva ani. Pe atunci nu erau frumoși, cu rame colorate pentru copii așa că mama mi-a luat ce a găsit, niște ochelari cu rame mari negre. Probabil erau caraghioși, nu știu… pentru că din prima zi de școală la clasa Ia am avut numai probleme din cauza lor. Un coleg s-a uitat la mine și a exclamat cu voce tare:
– Ia uite și la prostul ăsta!
Și ceilalți copii s-au luat după el și au început să mă facă ”prost”, ”handicapat” și alte nume jignitoare. Mi-a fost așa de rușine că nu am spus nimănui despre asta, nici măcar părinților sau învățătoarei. Iar asta mi se întâmpla aproape zilnic.
Timp de 3 ani nu știam cum să ies cât mai puțin în evidență, evitam să ridic mâna la ore, aveam note mici, în pauze stăteam numai în bancă și nu mă jucam cu nimeni. Uram școala.

Într-o vacanță de vară însă, am mers la bunici la țară și am stat acolo mai mult decât de obicei. Mama a fost internată în spitală cu frățiorul meu mai mic pentru o operație, tata lucra,  așa că nu avea cine să stea cu mine. Bunicul mi-a spus să merg să mă joc cu copiii din uliță dar găseam mereu o scuză, că am teme de vacanță, că vreau să o ajut pe bunica și altele. În realitate mi-era teamă că și ei mă vor porecli. Dar pe bunul meu nu l-am putut păcăli. A simțit el că ceva nu e în regulă cu mine și m-a luat într-o zi pe o bancă din grădină ca să vorbim.
– Și, ia zii, nepoate, nu îți place să te joci cu alți copii? Și mama ta mi-a zis că ești cam singuratic și nu ai prieteni.
– Nu că nu-mi place… m-am bâlbâit eu… dar…
Nu știam ce și cum să-i spun. Dar el nu a renunțat ușor, a avut răbdare, m-a tot întrebat până i-am spus:
– Cine s-ar împrieteni cu mine, bunicule? Nu vezi cum arăt? Ca un prost…
Și mi-am împins jos ochelarii aburiți de lacrimi.
– Din cauza lor te batjocoresc… înțelese bunicul.
Am dat din cap că da. Iar el a zâmbit și mi-a zis:
– Eu când mă uit la tine văd un băiat frumos, deștept, bine-crescut, cu un viitor măreț. De ce lași niște vorbe ale unor copii needucați să-ți spună cine ești și ce poți face în viață?
M-a luat de mână și m-a dus în drum la copii. A stat cu mine până s-a convins că sunt bine și nu se leagă nimeni de ochelarii mei. Așa mi-am făcut prieteni buni cu care am petrecut multe vacanțe de atunci.

Și s-a mai întâmplat ceva: în toamnă m-am întors la școală voios și plin de încredere. Am început să răspund la ore, să iau note mari și nimeni nu a îndrăznit să mă mai numească ”prost”. Mulți colegi îmi cereau acum ajutorul la teme, iar niște colege care locuiau aproape de blocul meu au început să mă viziteze să ne jucăm. Am terminat cu bine școala generală, liceul și facultatea de inginerie. Ce copil ”prost”ar putea face asta? M-am căsătorit și am mulți prieteni.

Dacă ai o poveste asemănătoare și cineva te batjocorește, iar tu crezi că nu ești bun de nimic și nimeni nu-ți poate fi prieten, află că te înșeli. Așa cum și eu mă înșelam când eram mic. Cere ajutorul cuiva din familie, învățătoarei, profesorilor, dar în nici un caz nu te lăsa afectat și nu crede că ceea ce îți spun ei este adevărat. Bunicul meu mi-a deschis ochii și am văzut adevărul: eram un copil ca toți copiii, chiar unul deștept și care putea multe. Poate că povestirea mea va reuși să te facă și pe tine să vezi lucrurile clar și să nu-ți pierzi încrederea în tine din cauza unor vorbe.



Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?