Mari călători – Fernando Magellan

Fernando Magelan s-a născut în anul 1480, într-o familie săracă. Mai avea şase fraţi, iar la vârsta de cinci ani rămâne orfan de tată. A fost un adevărat noroc că a ajuns paj la curtea regelui Portugaliei, unde este educat şi unde aude despre marii călători care începuseră să brăzdeze apele oceanelor.

Datorită seriozităţii de care dă dovadă, ajunge ofiţer al coroanei portugheze. În această calitate, timp de şapte ani a luat parte la luptele din India, duse pentru mărirea imperiului prtughez. Intors la curtea regală este primit cu onoruri, dar cu niciun fel de altă răsplată. Firea sa dornică de aventură îl îndeamnă să plece din nou in India, apoi în Maroc.

Urmează o perioadă în care se dedică studiului. Începe să se convingă din ce în ce mai mult că Pământul este rotund şi că se poate ajunge în India şi navigând spre vest. Se înfăţişează apoi la rege, expunându-i părerile sale şi propunându-i să-l ajute material în organizarea unei expediţii, prin care va demonstra că Pământul este rotund. Regele nu îl crede, de aceea, Magellan, dezamăgit, se adresează regelui Spaniei, duşman al regelui Portugaliei.

De data aceasta Magellan găseşte înţelegere şi încheie un contract cu Spania, cu obligaţii şi beneficii pentru ambele părţi. I se dă o adevărată flotă, formată din cinci nave: Trinidad, Conception, San Antonio, Victoria şl Santiago. Printre cei aproximativ 239 de oameni care au urcat la bord se afla şi italianul Antonio Pigafetta, cel care va relata în amănunt desfăşurarea călătoriei în cartea sa „Însemnări despre Lumea Nouă”.

La 20 septembrie 1519 navele au pornit în direcţia Insulelor Canare, apoi spre Insulele Capului Verde, la 29 noiembrie au zărit coastele Braziliei, iar după două săptămâni poposesc la Bahia de Caleo Trio ( Rio de Janeiro). Iniţial au fost primiţi cu ostilitate, dar apoi s-au împăcat cu localnicii şi au făcut schimb de mărfuri.

In ianuarie, anul următor,  ajung la gura fluviului La Plata. In martie sunt nevoiţi să staţioneze în golful San Julien, pentru că în emisfera sudică venise iarna şi vremea era nefavorabilă navigaţiei. Datorită lipsei de hrană în aprilie echipajele unora dintre nave se revoltă şi doar abilitatea şi tactul lui Magellan fac să se treacă cu bine peste acest moment dificil.

În mai, nava Santiago s-a sfărâmat de stânci, în dreptul râului Santa Cruz. Echipajul este salvat, iar cu această ocazie Pigafetta descrie şi apariţia unui om ciudat:”era atât de înalt, incât noi îi ajungeam numai până la cingătoare… avea faţa lată, vopsită cu roşu şi cercuri galbene în jurul ochilor, iar pe obraz avea două mâzgăleli în formă de inimă, părul era scurt, colorat în alb. Nu se ştie dacă misterioasa apariţie a existat cu adevărat sau a fost doar rodul imaginaţiei povestitorului.

În octombrie 1520 încep să se deplaseze spre sud, descoperind strâmtoarea care azi poartă numele marelui navigator, Strâmtoarea Magellan, locul pe unde se poate trece din Oceanul Atlantic în Oceanul Pacific.. Aici se vedeau  în continuare focuri, de aceea regiunii i s-a dat numele de Ţara de Foc. Două dintre nave pleacă să cerceteze Marea de Sud. Se spune că a fost pentru prima şi singura dată când Magellan, cunoscut pentru firea sa foarte puternică, a plâns. Nava San Antonio care plecase în recunoastere cu Conception nu se mai intoarce ( probabil a dezertat ), aşa că Magellan rămâne cu trei nave. Acestea intră, în sfârşit, în uriaşul Ocean Pacific.

Descoperă insule mai mici sau mai mari, printre care şi insulele Ladrones, numite mai târziu Insulele Mariane, în cinstea reginei Spaniei. Călătoria pe Pacific este mult mai lungă decât se aşteptaseră, marinarii şi-au dat seama că Pământul este mult mai mare decât se credea. A urmat o perioadă foarte grea, pentru că nu mai aveau ce mânca. Se spune că ajunseseră să mănânce şi încălţămintea, adică tot ce însemna piele.  Şobolanii erau la mare preţ, mâncau şi rumeguş iar apa de băut devenise galbenă şi plină cu viermi. Mulţi marinari s-au îmbolnăvit.

În sfârşit, au ajuns în insula Massona, aici au găsit hrană şi şi-au refăcut proviziile.

Una din sarcinile pe care le aveau portughezii şi spaniolii în expediţiile lor era şi aceea de a răspândi creştinismul. Magellan încearcă să facă acest lucru şi in insula Mactan. Dar localnicii au refuzat. Atunci Magellan a dat ordin să fie creştinaţi cu forţa. Unul din şefii de trib de aici refuză să i se supună şi să trimită tributul de hrană.

Magellan, deşi a fost sfătuit să nu facă acest lucru, se duce personal cu 60 de oameni pe insulă. Are loc o luptă sângeroasă, în care Magellan este rănit şi apoi omorât. Moartea lui Magellan i-a derutat pe spanioli. Conducerea este luată de Sebastian El Cano, care va dirija a doua parte a expediţiei, întoarcerea. Numai una dintre cele trei nave, Victoria, ajunge după trei ani de la plecare, în Spania, cu ultimii supravieţuitori, adică 18 persoane. Au fost primiţi cu bucurie şi onoruri, dar cu toate acestea soţia lui Magellan a fost lăsată să moară în sărăcie. Mai mult, blazonul familiei a fost răzuit de pe poarta casei.

Dacă regele nu l-a răsplătit pe marele navigator, acesta va fi răsplătit de istorie, care i-a recunoscut meritul de a fi descoperit că pământul este rotund. Pentru prima dată se reuşise înconjurul lumii, înfruntând apele Oceanului Planetar. Se deschideau noi orizonturi în cunoaşterea geografică a lumii.