Omul a visat dintotdeauna să călătorească printre stele. În mituri şi legende populare apar tot felul de fiinţe, capabile să străbată distanţe astronomice, să zboare „ca vântul şi ca gândul” , să ajungă până la Soare, să străbată cele patru zări cât ai clipi.
Şi iată că, treptat-treptat, ceea ce era numai vis şi imaginaţie, a început să capete contururi reale.
Primul satelit lansat în spatiul cosmic a fost construit de catre oamenii de stiinta rusi si s-a numit Sputnik 1. Tot rusii sunt cei care trimit în spatiu prima fiinta, catelusa Laika, cu ajutorul satelitului Sputnik 2, nava construita special pentru acest câine. Având conditii minime la bord, Laika supravieţuieste lansarii, stării de imponderabilitate şi celei mai mari părţi a călătoriei. Din păcate, la un moment dat s-a terminat rezerva de oxigen şi căţeluşa a murit.
Trei ani mai târziu, alti doi câini calatoreau cu o nava cosmica. Cele doua cateluşe, Belka si Strelka, s-au reîntors cu bine pe Pamânt, dupa ce au suportat 18 rotatii pe orbita. Oamenii de stiinta rusi au continuat sirul acestor experiente. În anul 1961 francezii fac aceleasi experiente cu un sobolan, care s-a întors teafar pe Pamânt, iar americanii folosesc cimpanzei si alte maimute. Tot în scop experimental s-au mai folosit broaste testoase, muste, pesti, paianjeni, viermi de matase. Toate aceste experimente pregateau lansarea omului în Cosmos.
Primul cosmonaut care a atins aceasta performanta a fost rusul Iuri Gagarin, care impresionase comisia ce făcea selecţia cosmonauţilor prin rezistenta sa fizica si psihica, dar si prin multitudinea cunostintelor. Nava a fost numita Vostok 1. În acelaşi timp a mai fost pregatit înca un cosmonaut , gata sa preia comanda daca lui Iuri Gagarin i s-ar fi întâmplat ceva.
În ziua de 12 aprilie 1961 racheta si nava asteptau pregatirile pentru lansare. Aparate speciale monitorizau în permanenta parametrii vitali, precum si indicii conditiilor necesare vietii. Aparatura folosita era cea mai buna de la acel moment, pregătirile au fost minuţioase, începând de la hrana consumată seara, ora de culcare şi de trezire şi până la verificarea intregii aparaturi. Dupa ce a fost racordat costumul de protectie la instalatia de alimentare cu aer conditionat, cosmonautul a fost instalat în fotoliu si usa cabinei s-a închis.
La ora 9 si 7 minute s-a dat comanda de decolare. Datorita vitezei mari, suprasolicitarea, care a început sa creasca foarte repede, îl afunda în fotoliu , presându-l din ce în ce mai mult. Treptele rachetei s-au desprins una câte una, producându-se separarea navei de purtator. Odata nava-satelit plasata pe orbita, au aparut efectele starii de imponderabilitate , la care Gagarin s-a adaptat usor.
Gagarin transmitea informaţii pe Pamânt si nota tot ceea ce vedea. Câteva picaturi de lichid prelinse dintr-un furtun pluteau in jurul lui, datorita starii de imponderabilitate. Planeta Pamânt se vedea asa cum se vede dintr-un avion cu reactie, de la mare înaltime. Se deosebeau lanturile de munti, fluviile mari, insulele, linia tarmurilor marilor, chiar daca distanta pâna la Pamânt era de 300 de kilometri. Cerul era de culoare neagra, dar presarat cu stele stralucitoare. Soarele era mult mai stralucitor decât se vede de pe Pamânt si nu putea fi privit cu ochiul liber. În apropierea Pamântului se zărea o aureola de culoare albastră, diafana, dupa care urmau albastru închis si violet, ajungând pâna la culoarea neagra a Cosmosului. Gagarin era aşa de preocupat si uimit de ceea ce vedea, încât uita sa manânce. S-au facut tot felul de masuratori si observatii.Zborul decursese normal, pilotul se adaptase bine starii de imponderabilitate, dar urma partea cea mai grea si periculoasa, acea a aterizarii pe Pamânt. In momentul intrarii în atmosfera terestra trebuia ca forta de frecare sa nu depaseasca niste limite, altfel nava s-ar fi aprins, asemeni meteoritilor.
Iata cum este descrisa întoarcerea: „Nava intra în paturile dense ale atmosferei. Învelisul ei exterior se încinge repede. si am vazut prin perdelele care acopereau ochiurile de bord, reflexele purpurii înfricosatoare ale flacarilor care se învârteau în jurul navei. Dar în cabina nu erau decât 20 de grade, desi ma aflam într-o vâlvîtaie de foc care se îndrepta cu viteza uriasa în jos. Starea de imponderabilitate a disparut, suprasolicitarea tot mai mare ma tintuia în fotoliu. Ea crestea într-una si era mai puternica ca la urcare. Nava a început sa se roteasca, lucru pe care l-am comunicat Pamântului. Dar rotaţia a incetat curând si coborârea a decurs apoi normal.”
Înaltimea la care se afla nava-satelit scadea mereu. Ea a atins Pamântul în regiunea stabilita din apropierea unui sat, pe o aratura. Capsula de coborâre, care masura doar 2,3 m a aterizat în Rusia, în locul programat, dar Gagarin nu se afla în ea. El paraşutase la 6700m . A fost întâmpinat de sotia unui padurar si de nepoata ei, care se aflau acolo întâmplator si care au ramas înmarmurite, vazând cum pica un om din cer. A fost înconjurat de tractoristii si muncitorii care lucrau pe câmp, dar in scurt timp au sosit si soldatii care trebuiau sa-l întâmpine. Acestia l-au ajutat sa-si scoata costumul de zbor.
Iuri Gagarin devine astfel primul om care a calatorit în afara atmosferei terestre.
Lasa un comentariu