Emil Racovita s-a născut la Iaşi în anul 1868. L-a avut pe Creangă ca învăţător în ciclul primar, iar mai târziu, la liceu şi facultate pe cunoscuţii profesori Gr. Cobălcescu şi Petru Poni. Face Facultatea de Drept, apoi Facultatea de Ştiinţe, dar se afirmă de tânăr ca om de ştiinţă.
Când Societatea Belgiană de Geografie organizeză expediţia antarctică cu vasul „Belgica”, este desemnat ca naturalist în cadrul acestei prestigioase expediţii. Cu această ocazie îl cunoaşte pe Amundsen, cuceritorul de mai târziu al Polului Sud, precum şi pe F.A. Cook, contestatul descoperitor al Polului Nord.
Racoviţă ajunge şi în Patagonia şi în Ţara de Foc ( în timpul unei escale prelungite a navei ). Expediţia antarctică propriu-zisă începe în ianuarie 1898 şi s-a încheiat în marie 1899. Ajunsă în apropierea continentului antartic, nava „Belgica” rămâne imobilizată între gheţuri timp de 13 luni.
În acest timp membrii expediţiei fac numeroase cercetări şi strâng un bogat şi complex material. Acesta va da naştere la 60 de volume de scrieri. Racoviţă cerceteză si colecţionează peste 1600 specii de floră şi faună, cele necunoscute la momentul respectiv fiind de ordinul sutelor. Tot el studiază viaţa balenelor şi pinguinilor, aducând noutăţi importante despre viaţa acestor animale.
Mulţi ani după aceea îşi continuă studiile ştiinţifice. Mai călătoreşte în Africa, în diferite ţinuturi din Europa, dar şi pe Marea Mediterană. Este pasionat de studierea peşterilor, fiind cel care pune bazele biospeologiei, o nouă ştiinţă. În 1920 revine definitiv în ţară, stabilindu-se la Cluj, unde înfiinţează primul Institut de Speologie din lume. Este autorul unui număr impresionant de studii şi lucrări ştiinţifice, iar ca profesor a îndrumat paşii a numeroase generaţii de studenţi, împărtăşindu-le din tezaurul lui de cunoştinţe.
Despre Nicolae Milescu Spătarul se vorbeşte prea puţin, deşi are merite deosebite în cunoaşterea unor ţinuturi îndepărtate. Cărturar vestit la vremea sa, traducător şi scriitor memorialist, s-a născut în anul 1636 într-o familie de boieri care aveau moşii întinse în ţinutul Vasluiului. Îşi face studiile la Constantinopol, unde învaţă limbile greacă, latină, slavonă, neogreacă şi turcă. Ocupă funcţia de „grămătic” în Moldova, după care pleacă în Ţara Românească, fiind chemat de Gh. Ghica, cel ce îl va numi în funcţia de spătar. Este trimis ca ambasador la Constantinopol, acolo , printre altele, traduce Vechiul Testament în limba română.Această traducere va fi folosită la editarea Bibliei de la Bucureşti ( 1688 ). Începând cu anul 1664 călătoreşte prin Europa ( Berlin, Paris, Stockholm ).
Nicolae Milescu dorea să devină domnitor, dar voievodul Alexandru Iliaş află de planurile sale, îl arestează şi drept pedeapsă pune călăul să-i cresteze nasul ( aşa era obiceiul în Orient ) , deoarece cu acest semn nu mai putea ajunge pe tronul ţării.
După acest eveniment neplăcut pleacă din nou la Constantinopol, apoi în Rusia, unde este pus pe postul de tălmaci. Mai târziu va deveni profesorul viitorului ţar Petru cel Mare. Între anii 1675-1678 face o călătorie diplomatică în China. Cu această ocazie călătoreşte şi prin ţinutul îngheţat al Siberiei. Peste tot pe unde a fost şi-a notat impresiile, a descris locurile văzute, obiceiurile locuitorilor.
Scrie trei lucrări importante: „Călătoria de-a lungul Siberiei de la Tobolsk până la fortul Nercinsk”, un raport oficial denumit „Documentul de stat al soliei lui Nicolae Spătarul în China” şi lucrarea „Descrierea Chinei”. Scrierile sale s-au răspândit prin versiunea în limba engleză pe care J.F.Baddelez o include într-o lucrare din 1919 ,publicată la Londra şi numită „Rusia, Mongolia, China”.
Alţi călători români:
Dinicu Golescu, din renumita familie a Goleştilor, călătoreşte prin Ungaria, Austria, Elveţia, Italia.
Iuliu Popper, născut la Bucureşti, studiază la Politehnica din Paris, dar dorinţa de a călători il duce prin locuri precum India, China, Japonia, Alaska, Siberia, America de Nord şi de Sud, Argentina. În Argentina i se face o ofertă tentantă, anume aceea de a merge în Ţara de Foc să caute aur. Aici cercetează zone necunoscute, face măsurători, corectează hărşi, deschide o mină, descoperă exemplare de faună şi floră necunoscute. Nu-şi va uita niciodată ţara, dând nume româneşti unor locuri din acea zonă. Astfel un râu din zona studiată poartă numele de Rio Popper. Din păcate în limba română a apărut doar studiul „Ţara de Foc”, în 1887.
Ioan Xantus- fiind persecutat de autorităţile austro-ungare, deoarece a participat la revoluţia din 1848, fuge in America. De aici pleacă în Sri Lanka, Asia de sud-est, China . Japonia. Este autorul unor colecţii impresionante de plante, păsări, mamifere împăiate, care se află în muzeele din America.
Francis Binder, originar din Sebeş-Alba, călătoreşte în Africa. Ajunge în bazinul superior al Nilului Albastru, fiind considerat primul european care a ajuns în această zonă. O parte din materialele colectate se află la muzeul Brukenthal din Sibiu.
Dimitrie Ghica şi fiul său Nicolae sunt românii care au ajuns în „Cornul oriental al Africii”, fiind vânători pasionaţi. Sunt primii europeni care au escaladat munţii Kojar şi Jigo. În urma derulării acestei adevărate aventuri apare scrierea „O călătorie română în Africa”, precum si o importantă colecţie de plante, dintre care 16 specii fiind necunoscute. Unele au primit denumiri româneşti, iar în cinstea celor doi o plantă a fost numită Ghikeea.
1 comentariu