Nastratin Hogea si snoavele sale ( I )

Nastratin copil

În copilărie, un vecin îl întrebă pe Nastratin:
– Măi, Nastratine, care din voi doi este mai mare, tu, sau fratele tău?
– Anul trecut, mama zicea că fratele meu este cu un an mai mare decât mine; anul ăsta cred că avem amândoi aceeaşi vârstă.

Hoţul şi Nastratin

Într-o noapte, un hoţ veni să fure lucrurile lui Nastratin care, simţind, se prefăcu adormit, până ce hoţul, rând pe rând, îi luă toate lucrurile. Nastratin rămase cu casa goală.
Atunci se sculă şi în plină noapte, hoţul se trezi cu Hogea la uşă.
– Ce te-a apucat, Hogea, de mă vizitezi în miezul nopţii?
– Păi ce rost mai avea să-mi muţi toate lucrurile, dacă nu voiai să locuiesc şi eu la tine?

Cerceii zgomotoşi

Un vecin veni cu noaptea în cap şi-l întrebă pe Nastratin ce se întâmplase noaptea trecută de se auzise aşa scandal în casa lui.
– M-am certat cu nevastă-mea, iar zgomotul mare pe care l-ai auzit l-au făcut cerceii ei când s-au rostogolit pe scări.
– Ce spui tu, Hogea, cine a mai auzit ca nişte cercei să facă aşa mare zgomot?
– Bine, bine, recunoscu Hogea, e adevărat că odată cu cerceii s-a rostogolit pe scări şi nevastă-mea.

La baie

Lui Nastratin îi plăcea să stea în compania tinerilor. Adesea el se lăsa a fi ţinta glumelor lor.
Aceiaşi tineri, puşi pe şotii, îl însoţiră odată pe Hogea la baie, unde se aşezară cu toţii ghemuiţi, pe vine, ca şi cum ar fi fost nişte găini pe cuibar. Cum tinerii aduseseră în taină cu ei ouă, când se ridicară, de sub ei apărură ouăle. Nastratin, care pricepuse gluma, nu se lăsă mai prejos şi începu să strige:”Cucurigu!” şi le spuse tinerilor:
– La atâtea găini era necesar şi un cocoş.

Papucii Hogei

Într-o zi veniră la Hogea mai mulţi tineri puşi pe şotii. Ei îi cerură să se urce în copacul din faţa şcolii, dar mai întâi să-şi scoată papucii. Se gândiseră, blestemaţii, să-i fure papucii, să-şi râdă de el.
Hogea se învoi să se urce în copac, dar îşi luă papucii subţioară.
– La ce îţi trebuie papucii cu tine? îi ziseră ei. Or să te împiedice la căţărat.
– Dragii mei, m-am gândit că din vârful copacului s-ar putea să găsesc un drum mai uşor să ajung acasa.

Hogea privighetoare

Într-o zi, Hogea intră într-o livadă străină şi începu să înfulece la piersici.
– Ce faci, omule, în grădina mea? strigă stăpânul livezii.
– Ce să fac, sunt o biată privighetoare, zise Hogea încercând să imite o privighetoare răguşită.
– Ce cîntec mai e şi ăsta?
– De privighetoare începătoare, îi răspunse Hogea.

Predica pe fugite

Într-o zi, Hogea fugea pe uliţă, citind pe nerăsuflate o predică. Miraţi, consătenii îl întrebară ce mai e şi cu trăsnaia asta. Nu mai văzuseră niciodată un hogea citind în fuga mare pe drum.
– Fug pentru că vreau să mă conving cu propriile mele urechi până unde se aude predica.

Cei care ştiu să le spună si celor care nu ştiu

Odată, la moscheie, Hogea îi întrebă pe credincioşii adunaţi acolo:
– Ştiţi ce vreau să vă spun, oameni buni?
– Nu ştim, răspunseră ei.
– Dacă nu ştiţi, nici nu vă mai spun nimic.
Nu mult după aceasta îi întrebă din nou pe cei veniţi la rugăciune:
– Ştiţi ce vreau să vă spun, oameni buni?
– Aceştia, amintindu+şi ce li se întâmplase ultima dată au răspuns:
– Ştim, cum să nu ştim?
– Dacă ştiţi, ce rost are să vă mai spun, oameni buni?
Veni şi a treia oară şi îi întrebă pe cei adunaţi:
– Ştiţi ce vreau să văspun?
Atunci jumătate au răspuns că ştiu şi jumătate că nu ştiu.
– Bine, oameni buni, cei care ştiu, să le spună şi celor care nu ştiu.