Când Păcală era mic (snoavă populară)

Poveste trimisa de Laura Dinescu.

Când era Păcală mic și atunci era dat naibii. La 13 ani, rămânând orfan de părinți, fu dat în îngrijirea unei mătușe, care avea un cusur: vorbea numai în proverbe.
Cum se sucea, cum se învârtea bietul Păcală, mătușa hop! Cu proverbul…
–    Stai că-ți arăt eu proverbe mătușică dragă, să mă pomenești!
Într-o zi mătușa îl dojenea pe Păcală:
–    Ascultă, Puiule, niciodată să nu faci un lucru zadarnic, căci găina care cântă seara, dimineața
n-are ouă. Ai înțeles?
–    Înțeles, sărut-mâna…
A doua zi, Păcăluță ronțăia cu plăcere niște susan de la turc.
–    Ascultă, împielițatule, îl întreabă mătușa: când a cântat moțata aseară și a ouat, tu i-ai luat oul și
l-ai dat pe acadele.
–    Moțata n-a ouat aseară!
–    Ba da, a ouat, se înfurie mătușa… Crezi că n-am auzit-o eu cântând?
–    Daa? zâmbi obraznic Păcăluță. A cântat moțata aseară și a avut ouă? Hm! Apoi nu mi-ai spus
tot alde matale că găina care cântă seara dimineața n-are ouă? Iaca, moțata n-a avut. Ce, era să i le fac eu ouăle? Atât mai lipsea…
Mătușa se cruci și grăi:
–    Tu ai furat oul moțatei, tartore. Dar cine fură azi un ou, mâine va fura un bou. Ai priceput?
–    Priceput, sărut mâna…

A doua zi mătușa se pomeni cu Păcăluță pe poartă trăgând un bou de funie.
–    Dar asta ce mai este, gheavole?
–    Ce să fie? N-ai spus matale că cine fură azi un ou, mâine va fura un bou? Poftim boul și dă-mi
pace. Mătușa înghiți în sec și clătinând din cap, grăi cu milă:
–    Vai, vai, nepoțele! Cu poznele tale, o s-ajungi o haimana. Faci azi una, mâine alta, până când
vei da de Aghiuță căci, dragul meu, ulciorul nu merge de multe ori la apă! Priceput-ai?
–    Mda…
–    Așa! Acum du-te și adu-mi un ulcior cu apă de la puț. Păcăluță aduse.
–    Bun! Mai adu unul. Îl aduse și p-ăsta, dar cam bolborosind.
–    Haide, încă unul…
Păcăluță luă ulciorul și, foarte liniștit, îl făcu țăndări.
–    Ce făcuși, talpa iadului?
–    Ce să fac? N-ai spus matale că ulciorul nu merge de multe ori la apă? De, dacă așa-i proverbul,
eu sunt de vină?…
–    Hai, piei din ochii mei, se oțărî mătușa, supărată lucru mare… Ce mai stai? spală putina mai
repede, că de nu…
Păcăluță plecă oftând de-a dreptul în cămară unde mătușe-sa îl găsi spălând de zor o putină veche.
–    Dar aici, ce mai faci, împielițatule?
–    Ce să fac? Iacă, îți spăl putina, ca să nu-mi aud vorbe mai pe urmă.
–    Uf, Doamne, Doamne…
Și câte pozne d-astea n-a mai făcut Păcăluță până-i dădură tulei în barbă, ca apoi să le facă tot mai boacăne…