Odată un câine trecea pe lângă o măcelărie. Pentru că a simţit în nări mirosul de carne proaspătă, s-a oprit la poartă, dar nu a îndrăznit să intre înăuntru. Se uita cu ochi rugători la bărbaţii care intrau şi ieşeau din măcelărie şi parcă foamea era din ce în ce mai puternică.
Unuia dintre lucrători i s-a făcut milă de câine, a luat o bucată de carne nefolositoare şi i-a aruncat-o peste gard. Câinele a făcut două salturi repezi, a luat carnea şi a plecat, mirându-se de norocul care a dat peste el. Vroia să o mănânce în tihnă la umbra din tufişuri. Dar ca să ajungă acolo, trebuia să treacă un pod peste un râu. Mai făcuse drumul acesta de multe ori, aşa că nu se temea. S-a urcat pe pod liniştit şi a pornit-o înainte.
Dar pe la mijlocul podului i s-a păru că vede ceva în unda limpede a râului. S-a oprit, a privit şi nu mică i-a fost mirarea când a văzut în apă un câine la fel ca el, cu o bucată de carne în gură. Măi, să fie! Ba mai mult de atât, bucata de carne a semenelui din apă era mai mare şi mai frumoasă.
Pe câine îl cuprinse furia. Fără să se gândească, sări în apă pentru a lua bucata mai mare. În timpul saltului pierdu, cum era de aşteptat bucata de carne din gură. Dar ajuns în apă, câinele cel lacom rămase năuc: celălalt câine dispăruse ca prin farmec.
Ce se întâmplase? Câinele nu văzuse în apă decât propria lui imagine. Supărat, flămând şi ud, câinele a ieşit afară şi a plecat să-si caute altceva de mâncare.
Prelucrare după fabula Câinele.
2 comentarii