Iată faptul:
Un vapor francez plecă din Barcelona, oraş din Spania, către Genova. Erau pe punte: francezi, italieni, spanioli, elveţieni şi alţii. Printre aceştia se afla şi un băiat cam de unsprezece ani, singur şi rău îmbrăcat. El sta totdeauna de-o parte ca un sălbatic, şi se uita posomorât la toţi. Cu drept cuvânt era el posomorât; deoarece cu doi ani înainte de aceasta, tatăl şi mama sa, ţărani dimprejurul Padovei, îl vânduseră unei căpetenii de comedianţi, care, după ce l-a învăţat câteva jocuri, dându-i multe ghionturi, bătăi şi răbdări, l-a luat cu dânsul prin Franţa şi prin Spania, buşindu-l mereu şi lăsân-du-l să moară de foame.
Când ajunseră la Barcelona băiatul ne mai putând să rabde bătăile şi foamea, ajuns fiind într-o stare vrednică de plâns, fugi de la călăul său şi alergă la consulul Italiei, ca să ceară ocrotire. Acesta, mişcat de nenorocirea lui, porunci să-l îmbarce pe acel vapor şi-i dete o scrisoare către prefectul din Genova, pe care îl rugă să trimită pe băiat la părinţii săi, la acei părinţi care îl vânduseră ca pe o vită! Bietul băiat era slab şi zdrenţăros! Îi deteră loc într-o cabină de clasa a II-a. Toţi se uitau la el cu milă şi-i făceau tot felul de întrebări, dar el nu răspundea nimănui. S-ar fi zis că el, pe toţi îi ura şi îi dispreţuia, aşa de tare îl înăspriseră bătăile şi lipsurile.
Cu toate acestea, trei călători izbutiră să-i dezlege limba prin multă stăruinţă şi multe întrebări. Băiatul îşi povesti viaţa îndrugând câteva cuvinte aspre, unele veneţiene, altele franceze şi spaniole.
Călătorii aceia nu erau italieni, totuşi îl înţeleseră, şi pe de o parte, cuprinşi de milă, pe de alta, cam chefuiţi de vin, glumiră cu el şi, îndemnându-l să le mai spună câte ceva, îi deteră bani. Tocmai atunci intrau în salon alţi călători, domni şi doamne, şi ei, ca să se arate şi mai darnici, mai scoaseră parale şi i le azvârliră băiatului pe masă, ca să sune, zicându-i: „Mai ia-i şi pe aceştia”. Băiatul băgă banii în buzunar, le mulţumi cu jumătate de gură, într-un chip cam stîngaci zâmbind acum pentru întâia oară.
Apoi se repezi la culcuşul său, trase în grabă perdeaua şi rămase liniştit, gândindu-se la nevoile ce întâmpinase până aici şi la norocul ce dădu peste el. Cu banii aceştia putea să cumpere ceva bun de mâncare, căci de doi ani răbda de foame. Ajungând la Genova, ar putea să-şi cumpere o haină, căci de doi ani era îmbrăcat numai cu zdrenţe; putea asemenea, ducându-i acasă, să fie primit de părinţii săi ceva mai bine, de cum ar fi fost dacă venea cu mâna goală. Acei bani erau pentru dânsul o mică avere; el se bucura numărându-i pe ascuns, după perdelele cabinei.
Cei trei călători, aşezaţi la o masă din mijlocul sălii, beau şi povesteau despre călătoriile lor, despre ţările ce străbătuseră şi din vorbă în vorbă ajunseră să povestească şi despre Italia. Unul din ei începu să se plângă de hoteluri; un altul, de drumurile de fier; şi câteşitrei, înfierbântându-se, începură să vorbească rău despre toate. Unul că i-ar plăcea mai bine, să călătorească în Laponia; un altul spunea că nu găsise în Italia decât hoţi şi pungaşi; un al treilea adăugă că slujbaşii italieni nu ştiu nici măcar să citească.
„Un popor ignorant!” zise cel dintâi. „Murdar” adăugase al doilea. „De tâl…”, strigă cel de-al treilea; voia să zică tâlhari, dar n-apucă să-şi sfârşească vorba, şi o ploaie de gologani căzu asupra lor, rostogolindu-se de pe masă pe jos cu un zgomot asurzitor. Câteşitrei se ridicară furioşi, se uitară în sus şi mai primiră încă un pumn de gologani în obraz.
-Luaţi-vă banii înapoi! zise micul padovan cu dispreţ, scoţându-şi capul de după perdeaua cabinei. Eu nu primesc pomană de la cei care îmi ponegresc ţara!
3 comentarii