A fost odată, în vremurile de demult, un împarat şi o împarateasă.
Într-o buna zi, împarateasa a născut o fetiţă atât de frumoasă, că împăratul nu-şi mai încăpea în piele de bucurie. În bucuria lui, împaratul dădu o mare petrecere unde pofti toate rudele, prietenii şi ursitoarele, ca să-i înzestreze fiica cu fel şi fel de daruri: frumuseţe, bucurie, virtute, bogăţie, noroc.
La petrecere sosiră, rând pe rând, şapte ursitoare poftite de împarat la ospăţ, iar bucatele au fost servite de pe talere de aur. Deodata, petrecerea a fost deranjată de un musafir nepoftit, era o ursitoare, de care nu mai auziseră de foarte multa vreme. Pesemne că ursitoarea cea rea venise să se răzbune pe rege pentru că uitase s-o invite. Când petrecerea era pe sfârşite, ursitoarele au trecut pe rând pe lânga leagănul fetiţei şi au înzestrat-o cu daruri alese. Ursitoarea cea rea se apropie şi ea de leaganul fetiţei şi cu glas tunător spuse:
„-Înainte de a împlini 18 ani, copila se va întepa la deget cu un fus şi va muri.”
La auzul acestor vorbe toţi încremeniră. A şaptea ursitoare, care n-apucase să ursească, facu un pas înainte şi spuse:
„-Nu am puterea să ridic blestemul dar pot să-l îndrept. Atunci când fata se va înţepa cu fusul, să nu moară, ci să cadă într-un somn adânc, din care numai sărutul unui prinţ îndrăgostit o poate deştepta.
Înca din ziua aceea, împaratul dădu poruncă să se ardă toate fusurile din împaraţie, iar cine s-ar fi opus acestei porunci ar fi fost întemniţat pe viată. Fetiţa crescu şi se făcu domniţă frumoasă, prietenoasă şi cuminte.
Într-o bună zi, hoinărind singură prin palat, dădu de o uşă ferecată tocmai în vârful turnului.
„-Pe aici nu am mai fost niciodată, ar fi bine să arunc o privire, gândi ea.” Deschise uşa şi zări o bătrânică, care stătea şi torcea de zor dintr-un fuior de in.
„-Batrinico, ce faci aici, ce răsuceşti aşa de repede? întrebă fata curioasă din calea afara. Pot să încerc şi eu?”
În clipa când luă fusul în mână şi încercă să toarcă, se înţepă la deget şi căzu într-un somn adânc. Imparatul, îndurerat, ceru ajutor ursitoarei celei bune.
Aceasta auzind vestea rea, încălecă pe balaurul uriaş, credinciosul ei prieten şi zburară iute ca gândul şi ca vântul spre palat. Cu bagheta ei fermecată adormi întreg palatul, pe împarat, pe împarateasă, pe bucătar, pe ucenic, pe pisică şi chiar pe şoricel.
Dupa ce adormi întreaga curte, de jur împrejurul palatului începu să crească mărăciniş, care cuprinse toţi pereţii chiar şi steagul din vârful turnului. Ani de zile, pe acele meleaguri n-a mai călcat picior de om.
Feciorul împăratului vecin află taina palatului ascuns în mărăciniş din spusele unui mosneag bătrân. El se hotarî că trebuie să vadă cu ochii lui adevarul celor aflate şi îşi croi cărare cu paloşul prin mărăcinişul încâlcit pâna la poarta castelului. Inăuntru domnea o linişte apăsătoare. Străjerii, curtenii, împaratul, împărăteasa, orătăniile, toate vieţuitoarele dormeau.
Printul străbătu una câte una încăperile palatului. Deodată văzu o uşă întredeschisă, în faţa căreia sforăiau doi străjeri şi intra curios. Făcu ochii mari de uimire când văzu, dormind pe un pat mare o domniţă nemaipomenit de frumoasă şi pe loc se îndrăgosti de ea.
Se aplecă să o sărute. Dar de îndată ce o atinse, frumoasa domnită se trezi şi îl privi cu drag şi, o dată cu ea, tot palatul se trezi din somnul adânc de care era cuprins. Şi, dupa ce au făcut o nunta de nu s-a mai pomenit, au trăit fericiţi pâna la adânci bătrâneţi …
Este foarte frumoasa aceasta poveste 😇😇