Se întâmplă în cele din urmă că micul prinţ, dupa ce mersese mult timp prin nisipuri, ţinuturi stâncoase şi zăpezi, să descopere în sfârşit un drum. Iar drumurile duc întotdeauna la oameni.
– Bună ziua, spuse el.
Era o grădină plină cu trandafiri înfloriţi.
– Bună ziua, spuseră trandafirii.
Micul prinţ îi privi. Semănau cu toţii cu floarea sa.
– Cine sunteţi voi? îi întrebă el stupefiat.
– Noi suntem trandafiri, spuseră trandafirii.
– Ah! făcu micul prinţ…
Şi se simţi foarte nefericit. Floarea lui îi spusese că ea era singura din specia ei în univers. Şi iată că mai erau cinci mii, toate la fel, într-o singură grădină!
"Ar fi foarte atinsă, îşi spuse el, dacă ar vedea asta… ar tuşi groaznic şi ar face să pară că moare pentru a scăpa de ridicol. Şi eu aş fi obligat să par că o îngrijesc, căci altfel, pentru a mă umili şi pe mine, ea s-ar lăsa într-adevăr să moară…"
Apoi îşi mai zise: "Mă credeam în posesia unei flori unice şi nu am decât un trandafir obişnuit. Ea şi cei trei vulcani care îmi ajung până la genunchi şi din care unul, poate, este stins pentru totdeauna, lucrurile astea nu fac din mine un prea mare prinţ…" Şi, culcat în iarbă, plânse.
1 comentariu