"Poate că acest om este absurd. Totuşi este mai puţin absurd decât regele, vanitosul, omul de afaceri ori decât beţivul. Cel puţin munca lui are un sens. Când îşi aprinde felinarul, e ca şi cum ar face să se nască o stea în plus ori o floare. Când îşi stinge felinarul, floarea ori steaua se culcă. Este o ocupaţie foarte drăguţă. Este cu adevărat utilă pentru că este drăguţă."
După ce ajunse pe planetă, îl salută respectuos pe lampagiu:
– Bună ziua. Pentru ce tocmai ţi-ai stins felinarul?
– Acesta este consemnul, răspunse lampagiul. Bună ziua.
– Care consemn?
– Să îmi sting felinarul. Bună seara.
Şi îl reaprinse.
– Dar de ce îl reaprinzi?
– Ăsta e consemnul, răspunse lampagiul.
– Nu înţeleg, spuse micul prinţ.
– Nu e nimic de înţeles, spuse lampagiul. Consemnul e consemn. Bună ziua.
Şi îşi stinse felinarul.
Apoi îşi tamponă fruntea cu o batistă în carouri roşii.
– Fac o muncă teribilă. Era cumsecade altădată. Stingeam dimineaţa şi aprindeam seara. Aveam restul zilei ca să mă odihnesc şi restul nopţii ca să dorm…
– Şi de atunci s-a schimbat consemnul?
– Consemnul nu s-a schimbat, spuse lampagiul. Asta e drama! Din an în an planeta s-a învârtit mai repede şi mai repede şi consemnul nu s-a schimbat!
– Şi atunci?
– Atunci, pentru că face un tur pe minut, nu mai am nici o secundă de odihnă. Îl aprind şi îl sting o dată pe minut!
– Asta e chiar drăguţ! La tine zilele durează un minut!
– Nu e deloc drăguţ, zise lampagiul. E deja o lună de când vorbim împreună.
– O lună?
– Da. Treizeci de minute. Treizeci de zile! Bună seara.
Şi îşi aprinse din nou felinarul.
Micul prinţ îl privi şi îi plăcu acest lampagiu care era atât de fidel consemnului său. Îşi aminti de apusurile de soare pe care mergea să le vadă altădată, trăgându-şi scaunul. Vru să îl ajute pe prietenul său:
– Ştii… cunosc un mijloc de a te odihni când ai vrea…
– Vreau mereu, zise lampagiul.
Căci poţi fi, în acelaşi timp, fidel şi leneş.
Micul prinţ urmă:
– Planeta ta este atât de mică încât o ocoleşti din trei paşi. Nu ai decât să mergi încetişor pentru a rămâne mereu la soare. Când vei vrea să te odihneşti vei merge… şi ziua va dura atât de mult cât vei vrea tu.
– Asta nu mă ajută cu prea mare lucru, spuse lampagiul. Ceea ce imi place mie în viaţă este să dorm.
– N-ai noroc, spuse micul prinţ.
– N-am noroc, răspunse lampagiul. Bună ziua.
Şi îşi stinse felinarul.
"Acela, îşi zise micul prinţ mai târziu, pe când îşi urma călătoria, ar fi rău privit de toti ceilalţi, de rege, de vanitos, de beţiv, de omul de afaceri. Totuşi este singurul care nu îmi pare ridicol. Este, poate, pentru că se ocupă de altceva decât de sine însuşi."
Avu un suspin de regret şi îşi mai zise:
– Acela e singurul pe care mi l-aş fi putut face prieten. Dar planeta sa e într-adevăr prea mică. Nu e loc de doi.
Ceea ce micul prinţ nu îndrăznea să îşi mărturisească era că regreta această planetă binecuvântată mai ales datorită celor o mie patru sute patruzeci de apusuri de soare în douăzeci si patru de ore!
Lasa un comentariu