– Culcă-te, i-a spus mama, mâine-i ajunul Anului Nou şi vrei să mergi cu uratul, cu George şi cu Radu.
Băiatul adormi cu gândul la colacul ca un porumbel, pe care mama îl făcuse anume pentru el. Spuse ceva prin somn şi zâmbi…
Se făcea că el are un munte de colaci şi doi saci de nuci poleite şi-au venit să-i cânte sub geam o căprioară şi patru iepuri.
Iepurii se atârnaseră cu lăbuţele de cercevele şi cântau îndârjit. Bănică le deschise uşa şi le făcu loc înăuntru.
Căprioara intră întâi. Iepurii se suiră pe scaune. Bănică le împărţi colacul rumen şi le puise înainte un pahar de vin.
– Nuci nu ne dai? îl întrebară ei. El le făcu semn să ia din saci…
Căprioara pocni o dată din picior. Iepurii îşi umflară pieptul şi izbucniră în cântec:
„Busuioc verde pe masă
Rămâi gazdă sănătoasă…”
Ieşiră pe uşă, în ninsoare, săltând şi dănţuind…
-Bănică, hai!
Bănică recunoscu glasul mamei şi se ridică din pat.
– Scoală-te că au venit George şi Radu să plecaţi cu uratul.
– Mamă, spuse băiatul, a fost aici o căprioară cu patru iepuri. De-abia au plecat…
Mama se aplecă şi-l sărută zgomotos pe frunte.
Sub geam, în zăpadă, Radu şi George făceau repetiţie:
„Mâine anul se-nnoieşte…”
foarte frumos