Imnul naţional reprezintă unul din simbolurile statului român, alături de drapelul tricolor, stema si sigiliul, precum şi ziua naţională a României. Apariţia actualului imn este legată de Revoluţia de la 1848, când poetul şi revoluţionarul Andrei Mureşanu scrie poezia patriotică „Un răsunet”. Foarte curând după aceea Anton Pann, scriitor,compozitor şi etnograf avea să compună muzica. Se pare că a fost cântat prima dată la Râmnicu Vâlcea, la 29 iulie 1848 ( după alte surse prima dată ar fi fost cântat la Braşov ). Poemul va deveni imn sub titlul „Deşteaptă-te, române” si va fi cântat în momentele importante ale istoriei noastre.
Iată care au fost, de-a lungul timpului, Imnurile Naţionale ale României:
“Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor” (1862-1884)
“Trăiască Regele!” (1884-1948)
“Zdrobite cătuşe” (1948-1953)
“Te slăvim, Românie! (1953-1977)
“Tricolorul” (1977-1989)
“Deşteaptă-te, române” (1989-prezent).
„Deşteaptă-te , române!” a fost cântecul care a susţinut moralul şi le-a dat curaj revoluţionarilor în 22 Decembrie 1989, întărindu-le sentimentul de solidaritate umană. Atunci a fost cântat de sute de mii de români, iar propunerea de a deveni imn naţional a fost în totalitate acceptată.
Poemul are 11 strofe, din care se cântă numai patru.
Iată situaţiile în care se intonează imnul:
- la festivităţile şi ceremoniile oficiale naţionale, precum şi la ceremoniile oficiale cu caracter internaţional;
- cu prilejul vizitelor întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern;
- la deschiderea şi închiderea emisiunilor staţiilor „Radio România” şi „Televiziunea Română”;
- la deschiderea fiecărei sesiuni a Camerelor Parlamentului;
- în cadrul ceremoniilor militare, conform regulamentelor militare;
- pe stadioane şi alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale internaţionale în care este reprezentată România;
- la începutul programului zilnic în şcolile primare şi gimnaziale.
Imnul naţional al României se intonează vocal şi se publică oficial numai în limba română.
Imnul naţional, varianta care se cântă:
Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian.
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefann,Corvine
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte” strigă toţi.
Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ.
Şi toate strofele:
Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian.
Înalţă-ţi lata frunte şi cată-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinicii sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii.
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefann,Corvine
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte” strigă toţi.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi.
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători.
De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc.
N-ajunge iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim.
N-ajunge despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug de seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, cu oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm.
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri.
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri.
Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ.
1 comentariu