Micul print ( XVII), de Antoine de Saint Exupery

Când vrei să fii spiritual, se poate întâmpla să mai şi minţi un pic. Nu am fost foarte cinstit vorbindu-vă de lampagii. Risc să dau o idee falsă despre planeta noastră celor care nu o cunosc. Oamenii ocupă foarte puţin loc pe pământ. Dacă cele două miliarde de locuitori ai pămîntului ar sta în picioare şi destul de strânşi, ca la un miting, ar încăpea lejer într-o piaţă publică de douăzeci de mile pe douăzeci de mile. S-ar putea strânge întreaga umanitate pe cea mai mică insuliţă din Pacific.
Oamenii mari, bineînteles, nu vă vor crede. Ei îşi imaginează că ocupă mult loc. Ei se văd importanţi precum baobabii. Îi veţi sfătui atunci să facă un calcul. Ei adoră cifrele: asta le va plăcea. Dar voi nu vă pierdeţi timpul cu asta. E inutil. Aveţi încredere în mine.

Micul prinţ, o dată ajuns pe pământ, fu foarte surprins să nu vadă pe nimeni. Deja îi era teamă să nu fi greşit planeta, când un inel de culoarea lunii se mişcă în nisip.
– Noapte bună, zise la întîmplare micul prinţ.
– Noapte bună, răspunse şarpele.
– Pe ce planetă am căzut? întrebă micul prinţ.
– Pe Pământ, în Africa, răspunse şarpele.
– Ah!… Deci nu există nimeni pe Pământ?
– Aici e deşertul. În deşerturi nu e nimeni. Pământul e mare, spuse şarpele.
Micul prinţ se aşeză pe o piatră şi îşi ridică ochii către cer:
– Mă întreb, spuse el, dacă stelele sunt luminate pentru ca fiecare să şi-o poată regăsi într-o bună zi pe a sa. Priveşte planeta mea. E chiar deasupra noastră… Dar ce departe este!
– E frumoasă, spuse şarpele. Ce faci tu aici?
– Am probleme cu o floare, zise micul prinţ.
– Ah! făcu şarpele.
Şi tăcură.
– Unde sunt oamenii? reluă în sfârşit micul prinţ. Eşti cam singur în deşert…
– Eşti singur şi printre oameni, zise şarpele.
Micul prinţ îl privi îndelung:

– Eşti un animal ciudat, îi spuse în cele din urmă, subţire ca un deget…
– Dar sunt mai puternic decât degetul unui rege, zise şarpele.
Micul prinţ avu un surâs:
– Tu nu eşti prea puternic… nici măcar nu ai labe… tu nu poţi călători…
– Pot să te transport mai departe decât o navă, zise şarpele.
Se încolăci în jurul gleznei micului prinţ, ca o brăţară de aur:
– Pe acela pe care îl ating, îl redau pământului din care a venit, mai spuse el. Dar tu eşti pur şi vii de pe o stea…
Micul prinţ nu răspunse nimic.
– Mi-e milă de tine, atât de slab, pe Pământul ăsta stâncos. Aş putea să te ajut într-o zi dacă regreţi prea mult planeta ta. Aş putea…
– Oh! Am înţeles prea bine, zise micul prinţ, dar de ce vorbeşti tu întotdeauna în enigme?
– Eu le descurc pe toate, răspunse şarpele.
Şi tăcură amândoi.